Antena 3 CNN Actualitate Când vor primi pensionarii deciziile de recalculare corectate. 1000 de acte sunt greşite. Oprescu: Drepturile lor curg din 1 septembrie

Când vor primi pensionarii deciziile de recalculare corectate. 1000 de acte sunt greşite. Oprescu: Drepturile lor curg din 1 septembrie

simona bucura oprescu agerpres
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
de Milena Niță    |    23 Aug 2024   •   12:15

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunţat, vineri, la Antena 3 CNN, că în septembrie, toţi pensionarii vor fi în regulă cu deciziile de recalculare şi le vor primi inclusiv şi pe cele care trebuie acum corectate.

Este vorba despre aproximativ 1000 de pensionari ale căror decizii vor fi revizuite în perioada imediat următoare, după ce au fost calculate greşit.

„Acest lucru înseamnă că fiecare dintre aceste decizii verificate de colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice și de la Casele Teritoriale de Pensii vor acorda pensionarilor drepturile corecte, drepturile rezultate din calcule, după verificarea faptică a fiecărui dosar de pensionare, astfel încât să fim siguri că, pe de o parte, toți pensionarii din sistemul public vor beneficia de creșterile pensiilor pe care le merită şi să fim cu toate procesele în regulă, astfel încât în septembrie aceștia să-și primească pensiile recalculate. 

Este foarte important ca toți pensionarii să ştie că în urmă deciziei de revizuire, indiferent când aceasta va fi emisă de către Casele teritoriale de pensii, drepturile dânșilor curg începând cu 1 septembrie. 

Deci, dacă discutăm despre o decizie de revizuire a deciziei de recalculare, drepturile pensionarilor curg începând cu 1 septembrie, concluzia fiind că niciun pensionar nu pierde nimic din ceea ce i se cuvine. 

De altfel, puteți constata că din numărul cazurilor pentru care colegii noștri, în urma verificărilor, au decis că se impune revizuirea discutăm de circa 1000 de decizii de recalculare a pensiilor, ceea ce înseamnă aproximativ 0,024% din numărul total al deciziilor de recalculare.

(...) Dacă în cadrul unui proces atât de amplu făcut într-un termen atât de scurt, există și erori, acestea vor fi corectate. 

Dar îi asigurăm pe pensionarii români că, pe de o parte, nici o pensie nu va scădea. 

Pe de altă parte, inclusiv distribuirea deciziilor de pensionare se face la timp, fiindcă termenul pe care îl avem în convenția cu Poșta Română, este data de 31 august. Deci, ei s-au angajat că înainte de această dată vor fi gata cu distribuirea. 

Iar apoi, indiferent dacă până la finalizarea distribuirii, pensionarii au fost acasă și au primit decizia, pensionarii au mers la oficiile poștale pentru a-și ridica decizia sau dacă au intrat sau nu în posesia deciziei de recalculare, niciun pensionar nu pierde niciun drept câștigat. 

Toţi pensionarii vor primi banii, începând cu data de 2 septembrie, data la care începe distribuirea banilor pentru pensionari - pentru cei care primesc prin factorii poștali pensiile recalculate, indiferent dacă au intrat sau nu în posesia deciziei de recalculare. 

Ca și până acum, pensionarii care își primesc pensiile pe card le vor primi pe data de 12, așa cum se întâmplă în fiecare lună”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, vineri, la Antena 3 CNN.

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close