Antena 3 CNN Actualitate Când se schimbă buletinele. Ce riscă românii care vor refuza noile cărți de identitate prevăzute cu cip

Când se schimbă buletinele. Ce riscă românii care vor refuza noile cărți de identitate prevăzute cu cip

2 minute de citit Publicat la 14:23 17 Ian 2020 Modificat la 14:23 17 Ian 2020
Când se schimbă buletinele. Ce riscă românii care vor refuza noile cărți de identitate prevăzute cu cip

Românii nu vor fi obligaţi să schimbe vechea carte de identitate pe cea nouă, însă dacă preferă vechiul document, nu vor mai putea călători decât cu paşaportul. Perioada de tranziţie de la carţile de identitate vechi la cele noi va dura până în august 2031.

"România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului viitor. Există un Regulament european publicat în luna iulie 2019 la care trebuie să aliniem şi legislaţia noastră naţională. Asta înseamnă că trebuie să parcurgem rapid toate procedurile legislative şi tehnice. Cartea electronică de identitate va simplifica modul în care cetăţenii români vor putea circula în afara României, în spaţiul Uniunii Europene", a declarat Marcel Vela, vineri, într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

"Documentele electronice de identificare vin cu elemente suplimentare de securitate şi cu garanţii că persoana care prezintă documentul este, în fapt, titularul acestuia. Producerea noilor acte de identitate se va realiza centralizat de către Compania Naţională Imprimeria Naţională. Cărţile electronice de identitate vor simplifica mult relaţia cetăţenilor români, atât cu autorităţile naţionale, cât şi cu cele din alte state. Prin intermediul cărţii electronice de identitate cetăţenii vor putea să interacţioneze cu autorităţile administraţiei publice, putând solicita prestarea de servicii indiferent de locul unde se află, adică vor fi eliminate celebrele cozi de la ghişeele din zona Ministerului Afacerilor Interne, cât şi din alte zone ale administraţiei publice", a mai spus Vela.

Totodată, carţile de identitate electronice vor scoate din uz cardurile de sănătate actuale, pentru că vor permite şi autentificarea în sistemul asigurărilor de stat.

Ce riscă românii care vor refuza noile cărți de identitate prevăzute cu cip

"Se creează posibilitatea de a opta pentru eliberarea unei cărţi de identitate simple, aşa cum este şi în prezent, pentru cei care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică. Această carte de identitate simplă nu va conţine un cip ori date electronice, va prezenta un grad ridicat de securitate, dar aş dori să atenţionez că acest tip de carte fără cip nu va putea fi folosit începând de anul viitor pentru a ieşi din ţară. Săptămâna viitoare, marţi, Ministerul Afacerilor Interne va organiza şi o dezbatere publică privind acest proiect la care pot participa cei interesaţi şi care pot trimite până marţi propuneri de îmbunătăţire a proiectului, exprimând aici, în calitatea mea de ministru al Afacerilor Interne, toată deschiderea pentru orice propunere", a mai declarat Vela. 

Proiectul de lege privind noile documente va fi pus în dezbatere publică îniante de a fi adoptat.

×
x close