Întrebat când dacă ne putem aștepta la un noul val de relaxare, dar și la deschiderea restaurantelor de la 15 iulie, premierul a spus că ”Să-mi fie cu iertat, încă mai aşteptăm să luăm această decizie”.
”Mâine, la ora 9, avem conferinţa cu toţi cei implicaţi, inclusiv cu instituţiile de control, am decretat mobilizare generală, toţi angajaţii care au atribuţii de control vor ieşi din birou, vor efectua controale peste tot unde avem semnale clare că nu se respectă regulile de protecţie, controalele vor fi de severitate maximă, evident direct proporţionale cu gradul de încălcare a regulilor de protecţie sanitară”.
"Nu putem să mai acceptăm nerespectarea regulilor"
Ludovic Orban a subliniat că este inacceptabil ca românii care respectă regulile să fie puși în pericol de cei care nu le respectă și că vor fi luate măsuri în acest sens.
“Nu putem să acceptăm să fie puşi în pericol cei 85-90 % dintre români care respectă regulile de către nişte oameni care nu respectă în mod deliberat sau poate ignorând pericolul, poate căzând în capcana propagandei nu respectă regulile.
Un om care nu respectă regulile nu se pune numai pe el în pericol, ci pe ceilalţi. Un om dacă se îmbolnăveşte îi pune în pericol pe cei apropiaţi, familia, prietenii, colegii de birou pentru că dacă se îmbolnăveşte devine transmiţător al bolii şi o transmite către cei mai apropiaţi oameni. Nu putem accepta această situaţie”, a declarat premierul, potrivit Adevărul.
Obiectivul este limitarea răspândirii virusului și nu poate reuși acest lucru dacă revenim la normal, a punctat Ludovic Orban. "Ce mai e închis? Restaurantele din spaţii închise, unde să-mi fie cu iertat, deşi am avut discuţii din cauza creşterii numărului de cazuri încă mai aşteptăm să luăm această decizie, competiţiile sportive cu spectatori, evenimentele culturale, teatrele, cinematografele în spaţii închise, concerte simfonice, operă.
Astea au rămas sub restricţii pentru că în general ele au fost încadrate ca risc epidemilogic , cu cel mai mare risc epidemiologic în zona roşie”, a precizat premierul.
Ludovic Orban a explicat că e greu să iei o decizie în privința relaxării măsurilor atâta timp cât numărul cazurilor de coronavirus explodează în fiecare zi.
Coronavirus în România: Peste 550 de cazuri zilnice în ultima perioadă
Este a treia zi când cazurile de coronavirus din țara noastră cresc cu peste 500. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 592 noi cazuri de îmbolnăvire.
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.847 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.