Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va da miercuri seară startul sărbătorilor de iarnă pe esplanada cu statui de la Piaţa Universităţii, prilej cu care vor fi aprinse şi luminile de sărbători.
Potrivit unui comunicat de presă remis marţi
Agerpres de PMB, 50 de crăciuniţe şi de 50 de tineri vor purta miercuri făclii aprinse, simbolizând lumina sfântă a sărbătorilor, iar corul de copii "Andante" va interpreta colinde.
Alături de micii artişti, zânele şi spiriduşii lui Moş Crăciun vor crea povestea magică a Crăciunului, iar echipa "Chambres d'OR" va realiza picturi pe sticlă specifice sărbătorilor de iarnă, ce vor fi proiectate pe două dintre clădirile din vecinătate. Şi clădirea Universităţii Bucureşti va fi împodobită de proiecţii care vor crea în centrul Capitalei o atmosferă magică de sărbători.
În noul spaţiu pietonal creat deasupra parcării subterane de la Universitate, Primăria Municipiului Bucureşti, prin CreArT - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, va organiza în perioada 5 decembrie - 3 ianuarie evenimentul Bucharest Christmas Market.
Astfel, în centrul Capitalei, toţi vizitatorii, indiferent de vârstă, sunt aşteptaţi la Târgul de Crăciun, unde, pe lângă cele 65 de căsuţe decorate de sărbătoare, a fost amplasat un brad de 17 metri, împodobit cu 2.500 de becuri galbene şi 600 de lucrări de artă ce formează un puzzle.
Printre cei invitaţi la Bucharest Christmas Market se numără interpreţii de muzică populară Gheorghe Turda, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Gelu Voicu, Lavinia Goste, Marius Zorila, Orchestra Naţională de Tineret, Loredana şi Agurida, Călin Geambaşu band, baletul Edi Stancu, Narcisa Suciu, Paula Seling, Ducu Bertzi, DJ Project şi Adela Popescu, Taxi, Bere Gratis, Provincialii şi mulţi alţii.
Pentru a veni în sprijinul copiilor fără posibilităţi materiale, toţi vizitatorii târgului sunt aşteptaţi la Casa lui Moş Crăciun, unde se vor putea dona jucării şi cărţi, în campania "Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun", care se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv.
Pentru a se crea o lume magică a Crăciunului, locul a fost decorat cu zece tone de cetină, peste 3.000 de becuri colorate şi cu aproximativ un kilometru de ghirlande luminoase.
Peste 100.000 de beculeţe şi globuri luminoase împodobesc domeniului Brâncovenesc în aşteptarea lui Moş Nicolae şi a lui Moş Crăciun, Primăria Municipiului Bucureşti organizând la Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti" Mogoşoaia, în zilele de 6 şi 7 decembrie, spectacole dedicate copiilor.