O scenă reală, dintr-o Românie cât se poate de reală: credinţa se măsoară în contribuţiile date la Biserică. Aşa au decis unii preoţi să propovăduiască vorbele Domnului. În România, serviciile religioase nu sunt gratuite. Cine nu plăteşte, nu beneficiază de ele.
Aşa că oamenii s-au conformat. Donează pentru zidirea lăcaşurilor de cult, plătesc dacă vor ca preotul să le citească acatistele, se împrumută de la bănci ca să-şi îngoape morţii.
Lumânările făcute în mănăstire, sunt de două ori mai scumpe decât cele din comerţ. În depozite, 150 de lumânări se vând cu cel mult 10 lei. În Biserică, o singură lumânare, costă chiar şi 50 de bani, asta înseamnă 75 de lei, pentru acelaşi lumânări.
De-a lungul anilor, Biserica a pus ban pe ban şi strâns o avere impresionantă. Deţine terenuri, păduri, sute de imobile. Nu plăteşte impozite la stat, însă primeşte bani de la buget.
În medie, în fiecare an, Guvernul alocă peste 1 miliard de lei către culte. La această sumă se adaugă veniturile proprii, realizate din vânzarea obiectelor de cult sau a terenurilor.
Anul trecut, veniturile administraţiei Patriarhale au fost de 87 de milioane de lei, cu aproape 60 de milioane de lei mai mari decât în 2010. Toţi aceşti bani ar trebui să se întoarcă la oamenii săraci. Nu se întâmplă aşa.
Asta în vreme ce mulţi preoţi sunt, de fapt, oameni de afaceri. Părintele Dumitru Bondarici, din Mărgineni, Bacău, e agent imobiliar. Vinde chiar terenurile care au fost retrocedate Bisericii. Sub pretextul că vrem să ne construim o casă în comună, am mers la preot.
Ne-a cerut 160.000 de euro pentru 2600 de metri pătraţi.
Preotul vinde metrul pătrat de teren cu aproape 50 de euro. Mult mai scump decât ce oferă în zonă agenţiile imobiliare.
Faţa bisericească ne-a explicat că pământul l-a recuperat în urma unor procese îndelungate. În total, peste 20 de hectare a primit parohia. A reuşit să vândă aproape tot. A evacuat oameni, a dărâmat case.
Averea Bisericii trebuie păstrată cu sfinţenie. Pământul poate fi vândut, în cazul în care consiliul parohial consideră că e prea departe de parohie. Banii obţinuţi trebuie folosiţi fie pentru a cumpăra teren în altă parte, fie pentru acte fiantropice.