Până la finele acestui an nu va fi un nou Guvern, iar România va avea de pierdut în acest context, a declarat miercuri preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, care a anunţat că a doua nominalizare a coaliţiei majoritate PSD-ALDE pentru funcţia de prim-ministru este Sorin Grindeanu.
Când ar putea fi gata noul Guvern. Etapele formării noului Guvern:
- preşedintele anunţă premierul
- premierul desemnat are 10 zile să formeze cabinetul
- premierul va merge în Parlament cu dosarul structurii Cabinetului şi a Programului de guvernare
- audierea miniştrilor şi avizul din partea comisiilor de specialitate
- lista şi programul
- dezbatere în plen comun
- acordarea votului final de către majoritatea deputaţilor şi senatorilor
- noul cabinet merge la Cotroceni pentru depunerea jurământului.