Simona Halep şi Horia Tecău vor fi, de astăzi, ambasadori ai turismului românesc.
Ei se alătură altor mari sportivi care au primit, pentru performanţele lor şi modul în care au promovat imaginea României, paşapoarte diplomatice, fiind desemnaţi "ambasadori ai turismului românesc".
Ceremonia va avea loc astăzi, la ora 16, la Palatul Victoria.
Premierul Victor Ponta spunea de la începutul lunii iunie că va acorda această titulatură Simonei Halep, după finala de la Roland Garros.
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a devenit prima jucătoare din România care se califică în semifinelele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-0, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19.
După calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon, Simona Halep a ajuns sportivul român cu cele mai mari premii brute obţinute din tenis, peste 5,3 milioane de dolari, ea devansându-l pe Andrei Pavel, care a câştigat în carieră 5,225 de milioane de dolari.