Antena 3 CNN Actualitate Campioni români la culturism, condamnați pentru că nu au plătit taxele din videochat

Campioni români la culturism, condamnați pentru că nu au plătit taxele din videochat

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:45 10 Feb 2022 Modificat la 17:30 10 Feb 2022
campioni-culturist-taxe-videochat
Campioni români la culturism, condamnați că nu au plătit taxele din videochat

Cei doi foşti sportivi au încasat în perioada 2009-2017 sume mari de bani din activităţi de videochat, dar nu au achitat impozitele aferente.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul desfăşoară activităţi de tip videochat, folosind username «Nemeth». (...) În ceea ce o priveşte pe inculpata F.B., s-a stabilit faptul că aceasta este soţia numitului F.M.G., deţin mai multe proprietăţi şi este o persoană cunoscută cu preocupări în domeniul serviciilor de tip videochat“, se arată în rechizitoriu, potrivit Adevărul.

„Condamnă inculpata Feroiu Bianca la pedeapsa de 120 de zile amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În temeiul art.61, alin. 2 C. pen. stabileşte un cuantum de 50 de lei pentru o zi amendă, urmând ca inculpata să plătească o amendă penală de 6.000 de lei“, a stabilit instanţa de judecată a Tribunalului Gorj.

Bianca Feroiu a achitat prejudiciul de peste 177.000 de lei, dar instanţa de judecată a obligat-o să mai achite peste 146.000 de lei, reprezentând dobânzile şi penalităţile aferente prejudiciului principal.

Soţul său, Paul Feroiu, a fost condamnat la o amendă penală de 4.500 de lei. Acesta a achitat prejudiciul de 80.000 de lei, dar este obligat să achite şi penalităţi de peste 77.000 de lei.

Instanţa de judecată a hotărât să pună sechestru asupra unor locuinţe şi maşini până la achitarea sumelor. Sentinţa Tribunalului Gorj nu este definitivă.

 

×
x close