Antena 3 CNN Actualitate Valeriu Gheorghiţă: "Vaccinul AstraZeneca va fi recomandat persoanelor cu vârste până la 55 de ani"

Valeriu Gheorghiţă: "Vaccinul AstraZeneca va fi recomandat persoanelor cu vârste până la 55 de ani"

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 08:30 04 Feb 2021 Modificat la 08:30 04 Feb 2021
Valeriu Gheorghiţă: "Vaccinul AstraZeneca va fi recomandat persoanelor cu vârste până la 55 de ani"

"Foarte probabil, vaccinul de la AstraZeneca va avea această indicaţie pe grupă de vârstă de la 18 la 55 de ani. În cursul acestei săptămâni, aşa cum am anunţat, va fi luată această decizie, în urma consultărilor cu comisiile de specialitate de la nivelul Ministerului Sănătăţii şi din Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale”, a declarat coorndonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Pe de altă parte, el a admis că sunt mai multe situaţii în care au fost vaccinate împotriva COVID-19 persoane care nu au fost înscrise pe platformă. Gheorghiţă spune că, între a arunca o doză şi a vaccina o persoană neprogramată, ar alege cea de-a doua variantă.

Valeriu Gheorghiţă: Alegerea e foarte simplă - vaccinez, în loc să arun doza

”Sunt situaţii şi există instrucţiuni în acest sens. Pentru a elimina sau a reduce la minim irosirea dozelor, să se vaccineze persoanele care sunt, evident, eligibile în primul rând, fie din ziua respectivă, fie din următoarele zile programate. Sau, atunci când nu vin persoane din zilele următoare care au programare, să încercăm să identificăm persoane care se regăsesc în aceeaşi etapă a strategiei.

Totuşi, dacă am făcut toate demersurile de a identifica şi nu regăsim aceste persoan, eu, între a arunca nişte doze şi a vaccina până la urmă persoane care odată ce sunt vaccinate sunt persoane protejate, aş alege, ca medic, pe bună dreptate, să vaccinez o persoană, în loc să arunc acea doză.Cred că, din acest punct de vedere, alegerea este foarte uşoară pentru oricine este pus ipotetic în această situaţie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune B1TV.

El a precizat că a discutat cu ministrul Sănătăţii despre cele 1.200 - 1.300 de persoane vaccinate şi neprogramate.

Valeriu Gheorghiţă: vaccinaţii peste rând, 0,2 - 0,3 la sută

”Am vorbit cu domnul ministru şi i-am prezentat aceste situaţii şi explicaţii la acest număr de persoane care, aparent, nu făceau parte din etapa în care noi ne regăsim. Repet, vorbim de 1.200-1.300 de persoane la peste 620.000 de persoane. Este un procent, dacă vreţi, mai mic decât numărul de doze irosite, înseamnă 0,2-0,3 la sută”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Primul medic care a preferat să vaccineze în loc să arunce dozele, acuzat de management defectuos

La începutul lunii trecute, când a fost deschis un centru de imunizare anticovid la Spitalul Găeşti - Dâmboviţa, managerul Laurenţiu Beluşică a anunţat că vor fi vaccinate toate persoanele care doresc, nu doar cadrele medicale.

Decizia acestuia a trecut peste procedura primei etape din strategia de vaccinare în care sunt imunizate doar angajaţii din sistemul sanitar - cei din linia întâi anticovid iar la momentul respectiv.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vacciare, spunea la momentul respectiv:

"Am luat și noi la cunoștință de situația de la spitalul din Găești și pot să vă spun următoarele lucruri: faptul că au fost vaccinate astăzi persoane care nu aparțin etapei 1 nu este o tragedie. Până la urmă important este că au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile și anume beneficiarii vaccinurilor să fie cei din etapa 1, așa cum prevede strategia, acest aspect urmează să fie verificat. Din acest punct de vedere vorbim local de un management defectuos”.

La rândul său, medicul Beluşică şi-a explicat decizia:

"Dacă eu am doi de vaccinat (...) și dacă am deschis un flacon și am vaccinat doi oameni, rămân cu trei doze. Ce fac cu ele? Le arunc? Nu mi s-a părut firesc să le arunc. Nu numai ca preț. Este 12 euro una, hai, că nu e o avere să zicem, dar, uite, s-au adunat. 87 de doze înseamna 87 de oameni care făceau vaccinul și care poate unul din ei fiind nevacinat poate va face COVID peste o lună. Nu știu, zic și eu, poate că exagerez. Nu am vaccinat, pentru că nu am avut când și nu a fost cazul (...) Asta a fost logica mea. Dacă am greșit, nu pot decât să îmi cer scuze. Acesta a fost managementul meu defectuos. Îmi pare foarte rău că l-am făcut".

×
x close