Antena 3 CNN Actualitate Circulație complet blocată şi pericol de explozie după ce două TIR-uri s-au ciocnit, între București și Ploiești

Circulație complet blocată şi pericol de explozie după ce două TIR-uri s-au ciocnit, între București și Ploiești

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:13 13 Sep 2022 Modificat la 16:45 13 Sep 2022
accident butimanu dambovita 13 septembrie 2022
Camion care transporta o substanţă extrem de inflamabilă, accident grav la Butimanu, în Dâmboviţa Sursa foto: Facebook | Turcan Alexandru Sabin

Șase persoane au fost implicate într-un accident produs marți pe DN 1A, în Cojasca, județul Dâmbovița, între o mașină și două TIR-uri, dintre care unul încărcat cu substanțe periculoase și inflamabile. Intervine Unitatea Specială de la Ciolpani.

Potrivit ISU Dâmbovița, pompierii au intervenit la un accident în care sunt implicate două autotrenuri și un autoturism pe DN1A în Cojasca.

Unul dintre autotrenuri transporta circa 6 tone de substanțe periculoase.

În accident sunt implicate șase persoane dintre care trei au nevoie de îngrijiri medicale.

Persoanele rănite primesc îngrijiri medicale la locul accidentului.

Forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială și containerul multirisc de la Detașamentul Târgoviște și un echipaj CBRN de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani.

„Sunt înregistrate scurgeri de substanțe periculoase din recipientele transportate de unul dintre autotrenuri. Se deplasează la locul accidentului și comisari ai Gărzii de Mediu în vederea dispunerii măsurilor din competență. Au fost luate măsuri pentru asigurarea zonei si evacuarea persoanelor din zona accidentului”, potrivit ISU Dâmbovița.

Circulația este blocată pe ambele sensuri de circulație.

Un bărbat de 62 de ani a fost preluat de un echipaj SAJ Dâmbovița și este transportat la spital.

×
x close