Antena 3 CNN Actualitate Camera Deputaților a adoptat ordonața de urgență privind plata defalcată a TVA

Camera Deputaților a adoptat ordonața de urgență privind plata defalcată a TVA

3 minute de citit Publicat la 20:57 13 Dec 2017 Modificat la 20:57 13 Dec 2017
o_1c18jphqi1vbo1fmbat27gd6ec8.jpg
Foto: Agerpres

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind plata defalcată a TVA cu mai multe modificări, printre care şi faptul că măsura este obligatorie pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă.

Au fost înregistrate 163 de voturi "pentru" şi 95 de voturi "împotrivă".

Astfel, potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, "au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018; b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor; c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă".

Un alt amendament la OUG prevede să fie scoase instituţiile publice şi persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA din rândul celor care au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA.

Astfel, "persoanele impozabile, cu excepţia instituţiilor publice, înregistrate în scopuri TVA, au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii într-un cont de TVA al furnizorului/ prestatorului care aplică mecanismul plăţii defalcate a TVA", prevede textul adoptat.

Sunt exceptate situaţiile în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/ prestator, în care plata se efectuează în natură sau prin compensare, precum şi la finanţarea acordată de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare prin preluarea creanţelor, au mai stabilit deputaţii.

Contul TVA se debitează cu TVA achitată la bugetul de stat, precum şi cu plata altor obligaţii bugetare.

Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plăţii eronate până la data corectării acesteia.

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA vor beneficia de o reducere de 5% din impozitul pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei aplicate.

Reprezentaţii Opoziţiei au criticat proiectul, anunţând că votează împotrivă.

"Ordonanţa 23 instituie un experiment fiscal unic în Europa. Vorbim despre un experiment pentru că alte ţări care mai aplică aşa aplică fie opţional, fie numai pentru companiile de stat. (...) Birocraţia infernală pe care o va reprezenta acest TVA split este un lucru la care noi vom supune economia României şi este un lucru negativ. Noi considerăm că deja birocraţia este înfiorătoare pentru mediul privat din România, IMM-urile trebuie să se conformeze la un număr de reglementări fiscale foarte mare şi în continuă schimbare. (...) Vă rugăm să nu votaţi această lege, să punem un capăt la ceea ce s-a numit ţopăială fiscală", a afirmat deputatul USR Claudiu Năsui.

Deputatul PNL Bogdan Huţucă a spus că această ordonanţă este "cea mai mare aberaţie".

"Astăzi supunem aprobării cea mai mare aberaţie de la taxa pe stâlp. (...) Această măsură nu are decât două cauze principale. Una o reprezintă incapacitatea acestui guvern de a gestiona TVA şi transferă povara administrativă în curtea companiilor. A doua o reprezintă eşecul politicilor fiscal-bugetare în România şi nevoia disperată după resurse, fără a ţine cont de consecinţe. În acest context, PNL nu poate vota decât într-un fel: împotrivă", a precizat Bogdan Huţucă.

Camera Deputaţilor este for decizional.

×
x close