De asemenea, față de declarațiile de avere din anii anteriori au dispărut câteva sute de mii de euro.
Din declarația de avere depusă în iunie 2020 de Camelia Bogdan reiese că judecătoarea nu deține terenuri, case, mașini sau alte bunuri.
În schimb, Bogdan a completat că are în mai multe conturi bancare: "aproximativ 167 lei", "aproximativ 9 USD", "aproximativ 10 EUR", "aproximativ 225 LEI", "500 lei", "10 GBP", precum și un cont in SUA de "aproximativ 3000 USD".
La rubrica veniturilor anuale Bogdan a completat că a încasat "aproximativ 0 LEI", ca judecător la Curtea de Apel București și "aproximativ 0 LEI" ca judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș. În dreptul ambelor venituri e notat explicația "nu s-a comunicat fișa fiscală".
Față de 2019, din averea Cameliei Bogdan au dispărut sume uriașe de bani, inclusiv depozitul de 200.000 Euro care apare în declarațiile de avere ale acesteia din 2018 și 2019.
Banii au dispărut fără justificare, fără achiziția unor imobile valoroase, împrumuturi, plasamente sau investiții.
Investigația ANAF a demarat după ce Grupul de Investigații Politice a sesizat aceste inadvertențe în declarațiile de avere.
Camelia Bogdan a lichidat 9 depozite bancare a căror valoare totală era de 245.143 euro: