O firmă privată donează bani pentru achiziţionarea unui număr de o sută de calorifere electrice ce vor fi duse în şcolile din municipiul Târgovişte care nu sunt racordate la nicio sursă de agent termic, scrie
Mediafax.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, o firmă privată din domeniul producţiei de materiale de construcţii va dona suma necesară achiziţionării a o sută de calorifere electrice, astfel încât să poată fi rezolvată, pentru moment, problema încălzirii şcolilor din municipiul Târgovişte.
"Soluţia este una provizorie şi are la bază relocarea elevilor din cele 17 centre unde nu există soluţii de încălzire în doar opt unităţi şcolare unde se poate asigura încălzirea, prin folosirea caloriferelor electrice achiziţionate din banii donaţi. Clasele vor funcţiona după un program de învăţământ special planificat, care să nu afecteze pregătirea elevilor", precizează comunicatul dat publicităţii de ISJ Dâmboviţa.
Conform datelor făcute publice de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, jumătate dintre cele 34 de unităţi de învăţământ din Târgovişte nu au căldură.
Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a anunţat, joi, că până la începutul săptămânii viitoare în patru şcoli vor fi montate centrale termice.
Tot joi, Boriga cerea ministrului Educaţiei să suspende cursurile în 13 şcoli din Târgovişte pe perioada săptămânii viitoare.
Vineri, autorităţile judeţene din Dâmboviţa au anunţat că în niciuna dintre şcoli cursurile nu vor fi suspendate, întrucât perioada următoare este una de teze. La nivelul municipiului Târgovişte funcţionează în prezent un număr de 34 unităţi de învăţământ dintre dare 14 licee, zece şcoli gimnaziale, nouă grădiniţe şi o şcoală Gimnazială Specială.
Zeci de imobile din Târgovişte - unităţi şcolare, blocuri de locuinţe ANL, blocuri de locuinţe sociale şi instituţii publice între care şi primăria - au rămas fără căldură după ce societatea de termoficare Termica, la care respectivele imobile erau racordate, a intrat în insolvenţă şi şi-a încetat activitatea.