Antena 3 CNN Actualitate Călin Popescu Tăriceanu: "Am eșuat în a ține nomenclatura comunistă departe de conducerea statului. Am avut un informator al Securității în funcția de președinte timp de zece ani"

Călin Popescu Tăriceanu: "Am eșuat în a ține nomenclatura comunistă departe de conducerea statului. Am avut un informator al Securității în funcția de președinte timp de zece ani"

1 minut de citit Publicat la 16:00 16 Dec 2019 Modificat la 16:00 16 Dec 2019
o_1ds7g1j1s11fgnlk64anpe8vmb.jpg

"Am eșuat în a ține nomenclatura comunistă departe de conducerea statului. Și mai grav, am eșuat în a ține fosta Securitate departe de pârghiile puterii. Așa am ajuns în situația de a avea un informator al Securității în funcția de președinte al României nu mai puțin de zece ani. Cel mai grav este că eșuăm în fiecare zi în a ține națiunea unită, în a ne opri în crearea de falii și prăpăstii între români. La fel de grav este că eșuăm în viața de zi cu zi în a păstra libertatea de opinie departe de orice constrângeri materiale sau presiuni politice. Suntem pe cale să sacrificăm libertățile și drepturile românilor pentru a justifica abuzurile din justiție făcute în numele luptei anticorupție". 

Tăriceanu a spus că nu face parte din grupul dezamăgiților care refuză să vadă schimbările și progresele făcute de România după Revoluția din 1989. 

„Nu fac parte din rândul celor dezamăgiți, care spun că România nu s-a schimbat aproape deloc după 1989! Nu fac parte din rândul celor care refuză să vadă progresele de necontestat pe care le-am făcut în acești 30 de ani! Fac parte dintre cei care sunt conștienți că aproape 50 de ani de cruntă dictatură, probabil cea mai dură din tot lagărul estic, au lăsat urme extrem de adânci și urmările lor nu pot fi șterse peste noapte. Fac parte din rândul celor care știu că România, la 30 de ani de democrație, încă nu se poate compara cu țări care au avut sute de ani de democrație și economie liberă. E frumos să spunem că «vrem o țară ca afară», dar haideți să recunoaștem că nici «afară» nu s-a construit peste noapte, haideți să punem mână de la mână și să ne construim țara în care vrem să trăim”, a adăugat Tăriceanu.

Citiți și Klaus Iohannis, la ședința solemnă din Parlament care marchează împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie: Comunismul, chintesența răului absolut

×
x close