Antena 3 CNN Actualitate "Calea Eroilor" de Constantin Brâncuși a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Marcel Ciolacu: "Au fost 33 de ani de demersuri"

"Calea Eroilor" de Constantin Brâncuși a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Marcel Ciolacu: "Au fost 33 de ani de demersuri"

Masa Tacerii
Masa Tăcerii din ansamblul monumental de la Târgu Jiu. Sursă foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Iul 2024   •   17:34

Ansamblul Monumental "Calea Eroilor", realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, și Frontierele Imperiului Roman - Dacia au fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Înscrierea a fost decisă prin consens sâmbătă, 27 iulie, de Comitetul Patrimoniului Mondial întrunit în cea de-a 46-a sesiune, care se desfășoară în perioada 21 - 31 iulie 2024 în India, la New Delhi.

Dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" a fost redepus de către România în 2018.

Un dosar depus anterior în 2013 a fost retras în 2015. Începând cu 2022, problematica a făcut obiectul unui grup de lucru interinstituțional inițiat de Ministerul Afacerilor Externe, în vederea coordonării eforturilor pentru susținerea și promovarea dosarelor naționale la UNESCO.  

"Calea Eroilor“ este un ansamblu sculptural ridicat între anii 1937-1938, constituit din Coloana fără Sfârșit, închinată eroilor căzuți în 1916 pe malul Jiului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii.

Opera sculpturală este considerată un punct de cotitură în istoria artei moderne, în special domeniul sculpturii monumentale moderne și a artei publice.

Includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO a fost marcată de premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

"După 33 de ani de demersuri, Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

Această recunoaștere internațională reprezintă atât un tribut artistic profund pentru valoarea operelor marelui Constantin Brâncuși, cât și o oportunitate pentru Târgu Jiu și regiunea Olteniei de a atrage vizitatori din întreaga lume, care să se conecteze cu istoria și tradițiile românești", a scris Ciolacu.

Frontierele Imperiului Roman – Dacia reprezintă cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial pregătită până acum de România.

Dosarul depus în 2023 conține 285 de componente – castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri care includ și alte elemente de fortificație – distribuite  de-a lungul a peste 1.000 de kilometri, în 123 de unități administrativ-teritoriale, respectiv în 16 județe ale României. 

Noile înscrieri completează prezența românească pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

România figurează în acest moment în lista respectivă cu alte nouă obiective de patrimoniu cultural și natural: Delta Dunării (1991), Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999), Pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei (2017) și Peisajul cultural minier Roșia Montană (2021).

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close