Vecinii au fost cei care au alertat autoritățile pentru că nu au mai suportat zgomotele și mirosul puternic.
"A fost văzută săpând o groapă lângă bloc, iar nouă ni s-a părut dubios de ce sapă o groapă atât de mare. Ea a zis că îngroapă un câine. Ne-am și speriat, am zis să nu fie groapă pentru un copil", a declarat un locatar.
Polițiștii au fost îngroziți de ce au găsit în apartament.
Femeia de 50 de ani omorâse patru câini și stătea cu leșurile în casă.
Citește și: Alertă pe litoral! Un delfin mort a fost adus de valuri, pe o plajă din Mamaia
Pe lângă animalele moarte, în apartament, mai erau și patru câini vii.
"Sunt ani de când ne chinuim cu ea, nu se poate ajunge la o soluție. Adună câini de pe stradă sau îi fură. Îi ține nemâncați, vine la două, trei zile acasă și nu-i hrănește", a mai declarat o vecină.
Polițiștii au anunțat și protecția animalelor.
"Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul DGPMB a fost sesizat cu privire la suspiciuni privind moartea cu violență a unor animale. Vecinii de la apartamentul vecin au sesizat miros de putrefacție", potrivit protecției animalelor.
Câinii găsiți în viață au fost ridicați și duși la un adăpost.