Antena 3 CNN Actualitate Câine bătut fără milă într-un tramvai din Capitală. Stăpâna și-a vărsat nervii pe bietul animal

Câine bătut fără milă într-un tramvai din Capitală. Stăpâna și-a vărsat nervii pe bietul animal

<1 minut de citit Publicat la 12:53 12 Mar 2019 Modificat la 12:53 12 Mar 2019
o_1d5oo8pt4t8o1q0v9g8mre11o38.jpg
Sursa foto: foto- captură Antena 3

Imagini şocante au fost surprinse într-un tramvai din Capitală. O tânără a fost filmată în timp ce îşi bătea crunt câinele ţinut în lesă.  

Potrivit martorilor, fata se supărase pe băiatul care o însoţea şi care se ridicase pentru a lăsa locul unei femei în vârstă. 

Nervoasă, a lovit puternic animalul nevinovat care stătea la picioarele ei. 
Mai mult, se pare că fata s-a folosit de lanţul câinelui pentru a agresa şi un alt călător. 

A fost filmată cu telefonul de martorii indignaţi, care au postat imaginile pe Facebook şi cer ajutor pentru a o identifica pe tânăra agresivă. 

Dan Lescai, medic veterinar- „Animalele se adaptează și încearcă să fugă sau să scape de ceea ce ele consideră a fi o agresiune. În aceste situații în care încercăm să pedepsim un animal pentru evenimente care s-au petrecut și s-au consumat, iar el nu reușește să facă legătura între faptul că, spre exemplu, a lătrat când nu trebuia și corecția fizică, cu siguranță că nu va exista în mintea lui nicio legătură”.

×
Etichete: tramvai catel Capitală
x close