Pentru prima dată în istoria României, Papa Benedict al XVI-lea a fost de acord ca toate timbrele pe care le realizează Vaticanul anul acesta de sărbători să poarte cuvântul "Crăciun" scris şi în limba română. Este darul conducătorului Bisericii Catolice, oferit în semn de recunoştinţă pentru reorganizarea catolicismului în România acum 90 de ani.
Pentru timbrul de un leu, imaginea propusă de România este icoana pictată de Gheorghe Tătărescu intitulată "Naşterea Domnului", care aparţine patrimoniului Catedralei Mitropolitane Iaşi.
Vaticanul a ales pentru timbrul de 3 lei şi 10 bani, o pictură din 1861 a şcolii Murillo, care se numeşte tot "Naşterea Domnului".
"Crăciun" în limba română, pe timbrele din Vatican