Un bărbat din Craiova s-a dus să se opereze de prostată şi era cât pe ce să iasă din spital cu leziuni grave la cap. O bucată de tencuială din tavanul salonului în care era internat s-a prăbuşit peste patul bărbatului.
Într-o fracţiune de secundă, o bucată de 5 metri pătraţi de tencuială de pe tavan s-a prăbuşit peste patul pacientului.
Pentru că a simţit pericolul şi s-a ridicat repede din pat, bărbatul a scăpat doar cu răni uşoare.
După incident, pacientul a fost mutat într-un salon...mai sigur. Lucrările de renovare însă ar mai putea face şi alte victime.
Până în momentul de faţă, nimeni nu a plătit. Conducerea spitalului însă le-a atras atenţia muncitorilor care ar fi trebuit să-şi ia măsuri de siguranţă la începerea lucrărilor.