Antena 3 CNN Actualitate Cadavrul unui bărbat, devorat de şobolani la morga unui spital

Cadavrul unui bărbat, devorat de şobolani la morga unui spital

<1 minut de citit Publicat la 12:18 30 Oct 2008 Modificat la 12:18 30 Oct 2008
Cadavrul unui bărbat, devorat de şobolani la morga unui spital
Familia unui bărbat care a decedat la un spital din Dolj a rămas şocată după ce a descoperit cadavrul acestuia mâncat de şobolani. Trupul neînsufleţit al bărbatului era depozitat la morga spitalului.
Săptămâna trecută, I. Roşca, în vârstă de 37 ani, a fost internat la Spitalul de Pneumofiziologie Leamna Dolj din cauza unor afecţiuni la plămâni. Duminică seara, bărbatul a decedat în urma unor complicaţii, cadavrul acestuia fiind depus la morga spitalului.
Când au venit să-l ridice, membrii familiei au fost îngroziţi la vederea cadavrului devorat de şobolani.
O comisie a Inspecţiei Sanitare de Sănătate Publică Dolj a efectuat, joi dimineaţă, un control la unitatea respectivă. Potrivit Mediafax, în urma inspecţiei s-au constatat probleme la canalizare şi s-a decis ca directorul financiar administrativ şi doi asistenţi de la Departamentul Igienă din cadrul Spitalului de Pneumofiziologie Leamna să fie sancţionaţi.
Astfel, directorul financiar administrativ va primi o amendă între 300 şi 1.000 lei, iar cei doi asistenţi - amenzi cuprinse între 200 şi 500 lei.
Antena3.ro

×
Etichete: spital morga sobolani
x close