Un bărbat a fost găsit, mort, în Sectorul 6 din Capitală, cu o pungă pe cap. Dan Antonescu, specialist criminolog, a explicat de ce e posibil să fie mai degrabă o sinucidere, și nu un omor.
Criminologul a precizat la Antena 3, că ”sunt luate în calcul două variante - sinucidere și crimă- plus o a treia: moarte accidentală, iar punga respectivă să fi fost folosită pentru a se apăra de ploaie”.
”S-ar putea să iasă și crima din calcul. Se pare că are foarte multe obiecte personale asupra lui sau pe lângă el. E posibilă varianta sinuciderii, una atipică. De-a lungul carierei am avut de-a face cu așa ceva”, a spus Dan Antonescu.