Cabinetul notarial care parţine soţiei lui Aurelian Şoric a fost incendiat cu un cockteil Molotov. "Am fost trezit de alarmă. Nu am auzit-o până acum dar mi-am dat sema că e de la mine. Am ieşit era geamul spart, focul era în stare incipientă deci e clar că a fost pus" a declarat Aurelian Şoric.
Focul a fost stins repede, aşa că pagubele nu sunt semnificative. Cei vinovaţi ar putea fi identificaţi pe baza unor imagini surprinse de camerele de supraveghere.
Fostul şef la IPJ Neamţ crede că publicitatea negativă a fost cea care i-a adus acest necaz. Aurelian Şoric susţine că acest incident nu are nimic de a face cu scandalul iscat ca urmare a susţinerii clanului Mararu.
În caz că aţi uitat cine este Aurelian Soric, vă reamintim că acesta a fost destituit din fruntea IPJ Neamţ în ianuarie, după ce a luat apărearea clanului Măraru. De atunci, norocul pare să îl ocolească pe Şoric. Ieri era să rămână fără permis, după ce a fost prins conducând cu 90 de kilometri la ora într-o localitate din Braila. În urma cu doar câteva zile, Şoric a picat examenul de admitere in avocatura, cu nota 4.