Cabinetele medicale nu se vor închide miercuri. Medicii de familie au renunţat la proteste în urma întâlnirii pe care au avut-o cu ministrul Ion Bazac. Cele două părţi au găsit o soluţie şi au încheiat un acord.
Medicii ameninţau, luni, că ar putea închide toate cabinetele din ţară, pe termen nelimitat, până când va avea loc "o negociere reală" a contractului cadru pe 2009.
Cadrele medicale erau nemulţumite de posibilitatea ca pacienţii să plătească pentru serviciile oferite de medicii de familie.
Medicii de familie acuzau autorităţile de lipsă de înţelegere. Ei au spus că, încă de la sfârşitul anului trecut, ar fi trebuit semnat contractul cadru care reglementează serviciile lor medicale.
Actualul contract cadru, în baza căruia lucrează medicii de familie, expiră la 1 aprilie.
Antena3.ro