Antena 3 CNN Actualitate Cabanier din Sinaia, rătăcit pe Platoul Bucegi, unde vântul bate cu 140 km/h şi vizibilitatea e zero. Zece salvamontiști încearcă să îl salveze

Cabanier din Sinaia, rătăcit pe Platoul Bucegi, unde vântul bate cu 140 km/h şi vizibilitatea e zero. Zece salvamontiști încearcă să îl salveze

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 19:25 18 Ian 2022 Modificat la 19:40 18 Ian 2022
viscol-bucegi
Sursa foto: Antena 3

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a avut o intervenție telefonică, la Antena 3, și a explicat cum se desfășoară căutările.

"Din păcate, un cabanier din Sinaia a plecat, încercând să coboare spre oraș. Înțeleg că s-a rătăcit. Sunt două echipe de la Salvamont care îl caută. Am vorbit cu cei de la compania care administrează domeniul schiabil. Vor pleca în căutarea lui și două mașini de bătut zăpada, se vor lega una de alta, tocmai pentru a nu se rătăci.

Din păcate condițiile meteo nu sunt favorabile. Vântul bate cu peste 140 km/oră. Este foarte riscant și pentru echipele de Salvamont să înainteze. Nu poți înainta decât pe jos, nu au reușit să meargă cu snowmobilele. Avem coordonatele care au fost date de domnul respectiv, de acum câteva ore, după care i s-a oprit telefonul. Sperăm să îl găsim", a precizat primarul orașului Sinaia.

UPDATE: 19:40 Potrivit Salvamontiștilor, bărbatul, care deține o cabană pe munte și plecase spre oraș, a fost găsit pe firul Văii Soarelui, către Vanturis. 

"Acum suntem la jumătate. Urmează recuperarea și retragerea. Sunt deja 3 ore de acțiune", au precizat aceștia.

Conform Serviciului Naţional Salvamont, acţiunea este "extrem de grea şi periculoasă", având în vedere condiţiile meteo, dar şi faptul că deja este întuneric.

Astfel, pe munte este viscol puternic, vântul suflă cu peste 140 km/h şi transportă zăpada, vizibilitatea este zero, iar temperatura negativă este amplificată de vânt.

×
x close