Buzoianul de 45 de ani, suspectat de viol şi incest, după ce concubina sa l-a reclamat că şi-a violat fetiţa de un an şi zece luni a fost externat din Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca şi arestat preventiv pentru 29 de zile, conform
Mediafax.
Potrivit comisarului şef Florina Crucianu de la IPJ Buzău, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au completat probatoriul în dosarul penal în care un buzoian în vârstă de 45 de ani este suspectat de săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest.
Ulterior, procurorul a sesizat Tribunalul Buzău cu propunerea de arestare preventivă, iar instanţa a dispus arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 45 de ani, pentru o perioadă de 29 de zile.
Bărbatul a intrat în atenţia Poliţiei după ce o femeie a reclamat că în 30 iulie concubinul său, aflat în stare avansată de ebrietate, a agresat-o sexual pe fiica lor în vârstă de un an şi zece luni.
"Suspectul - un buzoian în vârstă de 45 de ani - a fost prins de poliţişti în municipiul Buzău şi a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore, pentru viol şi incest. În 3 august, bărbatul a fost prezentat Parchetului Tribunalului Buzău, procurorul de caz dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale şi internarea suspectului la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, pentru efectuarea expertizei neuropsihiatrice", declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar şef Florina Crucianu.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în aceeaşi zi, bărbatul de 45 de ani şi-a bătut crunt concubina, care a avut nevoie de numeroase zile de spitalizare. În acest caz a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, fiind luată decizia ca fetiţa să rămână temporar în grija bunicilor din partea mamei.