Un bărbat de 43 de ani a îngrozit o comună din Buzău. A fost închis după ce şi-a violat fiicele, dar eliberat condiţionat pentru bună-purtare. Cum a ieşit de după gratii, s-a repezit din nou la una din fiicele lui. Adolescenta e acum în stare de şoc şi speră ca tatăl ei să stea la închisoare cât mai multă vreme.
Cu ultimele puteri, adolescenta le-a povestit oamenilor legii prin ce chinuri a trecut. Chinuri la care a supus-o chiar tatăl ei. Şi nu ar fi prima dată.
"Bărbatul a fost condamnat în 2009 pentru săvârşirea infracţiunii de incest asupra celor doua fiice, una de 17, alta de 15 ani", a declarat cms. Florina Crucianu, ofiţer de relaţii publice la IPJ Buzău.
Justiţia, însă, parcă a avut un văl pe ochi. Nu l-a condamnat pentru viol, ci doar pentru incest. A primit trei ani şi jumătate după gratii. S-a purtat frumos în penitenciar şi a ieşit după doi ani şi patru luni. Îndeplinise toate condiţiile.
Ajuns acasă, omul a revenit la vechile obiceiuri. Coşmarul copilei nu s-a încheiat încă. Sunt amintiri care o vor urmări toată viaţa. Acum se află în plasament de urgenţă.
"Este extrem de deprimată, putem să vorbim de o traumă majoră, iar fata este consiliată psihologic. Simte nevoia să se izoleze, respinge orice contact şi orice relaţie cu personalul nostru", a spus Claudia Roşioru, psiholog la Direcţia de Protecţie a Copilului Buzău.