Antena 3 CNN Actualitate Bursa naţională a locurilor de muncă

Bursa naţională a locurilor de muncă

1 minut de citit Publicat la 08:16 20 Apr 2007 Modificat la 08:16 20 Apr 2007
Bursa naţională a locurilor de muncă
Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse, Paul Păcuraru, a participat la Bursa generală a locurilor de muncă din Bucureşti. Evenimentul este organizat de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti şi are loc la Colegiul Tehnic "Petru Maior" din Capitală. Paul Păcuraru, care s-a aflat timp de o oră în mijlocul angajatorilor şi solicitanţilor de locuri de muncă. ?Am găsit locuri de muncă bune în toate domeniile, inclusiv pentru mine?, a spus ministrul.

Ministrul Muncii a solicitat informaţii detaliate de la angajatori şi participanţi, a stat de vorbă cu câţiva şomeri şi a luat CV-ul unui inginer şomer, în vârstă de 51 ani, care nu mai avea loc de muncă de cinci săptămâni, pe care a promis să-l ajute.

Păcuraru a afimat că bursele arată că România se confruntă cu problema lipsei foarţei de muncă, dar, în opinia sa, oferta excedentară de posturi este un lucru pozitiv care va conduce la salarii mai bune şi care arată că economia este pe un trend ascendent. În opinia ministrului Muncii, practica burselor va trebui continuată chiar dacă şomajul nu mai este o problemă gravă pentru România.

La ediţia 2007 a Bursei locurilor de muncă, în Capitală, participă 243 de firme şi instituţii care oferă 5.980 de locuri de muncă. Pentru cei cu studii superioare sunt oferite 565 posturi (nouă la sută din total), pentru studii medii - 1.704 (29 la sută), pentru muncitori calificaţi - 2.566 (43 la sută), iar pentru muncitori necalificaţi - 1.145 (19 la sută).

Peste 40.000 de locuri de muncă au fost oferite la Bursa de locuri de muncă în toată ţara. Cele mai multe slujbe sunt în construcţii şi confecţii.

Antena3.ro

×
x close