Executivul a decis ca numărul burselor de cercetare acordate tinerilor doctoranzi să fie triplat, iar cuantumul acestora s-a majorat substanţial. Printr-o hotărâre de Guvern din bugetul Ministerului Educaţiei vor fi acordate, prin competiţie, 300 de burse noi de cercetare pentru doctoranzii din învăţământul de zi. Bursele de cercetare se acordă suplimentar, prin concurs, tinerilor de până la 35 de ani, angajaţi în învăţământ sau în cercetare ştiinţifică, cu rezultate deosebite.
Potrivit actului normativ, cuantumul burselor va creşte de la 265 lei la 1.500 lei lunar şi se va aplica şi celor care s-au acordat până acum. Prin acest act normativ, Guvernul speră să atragă un număr cât mai mare de cercetători şi cadre didactice. tinere.
Antena 3