Deputaţii au la dispoziţie aproape 350.000 de euro pentru deplasările externe din acest an. Deşi n-au trecut nici măcar cinci luni din prima sesiune parlamentară, aleşii au cheltuit, deja, 280.000 de euro.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a văzut, în perioada februarie-aprilie, şase ţări. Valeriu Zgonea a mers în Belgia, Azerbaidjan, Franţa, Armenia, Cipru şi Kazahstan. Evident, în interes de serviciu. În doar trei luni, şeful Camerei a cheltuit aproape 10.000 de euro.
În luna martie, deputaţii au făcut 18 deplasări în străinătate. Au văzut pe banii publici Turcia, Maroc, Franţa, Austria, Danemarca, Irlanda şi chiar Coreea.
Deputaţii au fost pe alt continent, doar ca să participe la evenimentul Mic Dejun cu Rugăciune.
Parlamentarii au aprobat şi alte două deplasări în America, în timpul vacanţei parlamentare. Aleşii vor merge acolo la clasa bussiness.
Ca să poată participa la evenimentele de peste hotare, deputaţii trebuie să fie membri în diverse organisme. Iar asta costă bani. Ultima cotizaţie achitată la Adunarea Parlamentară a Cooperării Mării Negre ne-a costat 150.000 de euro.
Plimbări vor continua. Alţi deputaţi vor pleca, de data asta, în Germania ca să ia micul dejun cu rugăciune.