Bucureştiul este raiul câinilor maidanezi. Nu există cartier care să nu se mândrească măcar cu o haită. Multe dintre patrupede sunt hrănite de iubitori de animale, care n-ar lua picior de câine la ei în casă.
Responsabilitatea românului este doar pe jumătate. După ce îi hrănesc pe maidanezi, îi apără de hingheri, se plâng că numărul lor este din ce în ce mai mare.
„Strâng mâncare şi le duc mâncare. Nu sunt câinii mei, dar sunt cei din jurul parcului. Mi-e milă de ei. Mă deranjează că sunt mulţi, dar asta e problema autorităţilor”, spune o iubitoare de câini.
„Oamenii care au în faţa blocului o cuşcă, două nu respectă deloc reglementările în vigoare. Nu tolerăm lucrul ăsta. Avem o comisie mixtă stabilită cu Direcţia Sanitar Veterinară a Municipiului Bucureşti şi vom scoate aceste cuşti”, explică Răzvan Băncescu, coordonator de proiect ASPA.
Specialiştii spun că problema nu este numai a autorităţilor, ci şi a oamenilor care cred că prin gestul lor îi ajută pe maidanezi. În realitate, efectul este exact invers.
„Câinii sunt în top 5 dintre problemele care trebuiesc soluţionate. Este o dovadă de milă, dar şi de afecţiune şi de iresponsabilitate. Pentru că sunt foarte mulţi care declară că adoptă câinii doar pentru a-i salva de hingheri. Apoi, cam 80%dintre cei adoptaţi sunt lăsaţi pe stradă”, spune antropologul Vintilă Mihăilescu.
România este fruntaşă în Europa în ceea ce priveşte densitatea de câini: peste 65,000. Un calcul simplu arată că asta înseamnă câte 30 de câini pentru fiecare bucureştean.
Autorităţile au început un proiect de sterilizare a câinilor fără stăpân, care abia peste 3 ani ar putea da rezultate.