Antena 3 CNN Actualitate Bucureştiul este ameninţat de inundaţii începând de luni

Bucureştiul este ameninţat de inundaţii începând de luni

1 minut de citit Publicat la 20:25 18 Feb 2012 Modificat la 20:25 18 Feb 2012
Bucureştiul este ameninţat de inundaţii începând de luni
Foto: www2.turnto10.com
După viscol, capitala este ameninţată de inundaţii. Munţii de zăpadă vor începe să se topească de luni, când temperaturile vor creşte simţitor. Calculele specialiştilor arată că, în acestă situaţie, peste 54 de milioane de metri cubi de apă ar putea acoperi străzile Bucureştiului. Comparativ - Lacul Morii, cel mai mare din capitală, are de 4 ori mai puţină apă decât cea care ar rezulta din topirea nămeţilor. Autorităţile au început să ia măsuri.

Zăpada a pus stăpânire pe Bucureşti. Troienele au ocupat trotuarele. Şi benzi întregi din şosele. Pietonii şi-au făcut cărări printre nămeţii de peste un metru. Iar şoferii, se-nghesuie pe unde pot. Adevăratele probleme, cred autorităţile, vin când toată această zăpadă se topeşte.

Însă stratul de zăpadă s-a micşorat numai în ultimele zile cu 10 centimetri. Iar autorităţile încearcă să ia măsuri. Trebuie degajate mai ales străzile cu mari probleme la sistemul de canalizare.  

Circa 139 de utilaje sunt pregătite pentru a interveni, acolo unde sunt probleme. Urmând ca numărul lor să fie suplimentat. Se va lucra în 2 sau 3 schimburi, dacă va fi nevoie, iar zăpada va fi cărată din zonele în care nu există canalizare, în râuri şi în locuri special amenajate. Metorologii spun oricum că temperaturile nu vor creşte brusc, cel puţin până la 1 martie. În următoarea perioadă sunt aşteptate temperaturi între minus 10 grade şi plus 4 grade.

 

×
Etichete: viscol inundatii zapada
x close