Suferea
de cancer, dar l-a ucis nepăsarea. Un bărbat de 57 de ani din
Tulcea a murit în chinuri groaznice, în spitalul Sfântul
Luca din Capitală, sub privirile colegilor de salon. Bolnavul a
suferit o criză, noaptea, dar, spun ceilalţi pacienţi, asistenta
de gardă n-a fost găsită ca să-l salveze.
Spitalul
Sfântul Luca din Capitalã. Salonul 11, secţia
oncologie. Un pat gol şi multe semne de întrebare. Asta a
lăsat în urmă Grigore Moraru. Avea 57 de ani şi suferea de o
boală cumplită: cancer pulmonar. În noaptea de 3 spre 4 iulie
a început să se simtă rău. A început să tuşească
din minut în minut şi i-au fost administrate trei pastile. A
fost ultima dată când pe Grigore Moraru l-a văzut o
asistentă. Orele treceau, iar starea lui se înrăutăţea.
Constantin
Lazăr, un coleg de salon, povesteşte că spre dimineaţă i-a venit
iar rău şi s-a întors cu faţa în sus, după care i
s-au albit picioarele şi mâinile. Speriaţi, colegii de salon
au pornit în căutarea asistentelor. Degeaba. După o noapte de
agonie, omul şi-a dat sufletul.
Conducerea
spitalului a început o anchetã administrativă. Dar
colegii asistentei spun că se simt depăşiţi. Secţia de oncologie
are doar trei asistenţi pe tură, care răspund de 60 de bolnavi.
Cazul va fi cercetat şi de Ordinul Asistenţilor Medicali. În
funcţie de concluziile anchetei, asistenta riscă de la o mustrare
până la ridicarea dreptului de practică profesională.
Observator