Antena 3 CNN Actualitate Bucureşti: Un bărbat îi acuză pe poliţişti că l-au bătut chiar în secţia de Poliţie (FOTO)

Bucureşti: Un bărbat îi acuză pe poliţişti că l-au bătut chiar în secţia de Poliţie (FOTO)

6 minute de citit Publicat la 12:06 15 Iul 2009 Modificat la 12:06 15 Iul 2009
Bucureşti: Un bărbat îi acuză pe poliţişti că l-au bătut chiar în secţia de Poliţie (FOTO)
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Un bărbat dintr-un cartier bucureştean a fost ridicat în urmă cu o lună de pe stradă de poliţiştii Secţiei 16 şi bătut în incinta sediului poliţiei de către aceştia. Bărbatul nu a identificat poliţistul care l-ar fi bătut, însă a depus o plângere la sediul Secţiei 16 împotriva lui. Victima susţine că a fost agresată pe nedrept de către poliţist şi că acesta l-ar fi confundat cu alt bărbat, care avea acelaşi nume ca şi el, iar din poziţia Poliţei Capitalei rezultă că victima l-ar fi înjurat pe poliţist şi că acesta ar fi motivul pentru bărbatul ar fi putut fi bătut.

În seara zilei de luni, 15 iunie, V.C.G. stătea în faţa blocului de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, împreună cu alţi cinci-şase prieteni. Un individ beat le-a perturbat liniştea cu înjurături colorate la adresa lor, iar patrula de poliţie tocmai îşi făcea apariţia. V.C.G. l-a rugat pe individul care trecea prin faţa grupului şi înjura, să-şi vadă de treabă, iar agenţilor de poliţie să îl salte pe acesta. Poliţiştii, informaţi că individul a fost victima unui conflict, l-ar fi confundat pe V.C.G. cu unul dintre agresorii acestuia, iar astfel, V.C.G. a ajuns în duba poliţiei şi ulterior la secţie, unde ar fi fost agresat fizic şi călcat în picioare de unul dintre poliţişti. Aşa sună povestea tânărului de 26 de ani, care a fost dus de poliţişti direct de pe stradă la Secţia 16 şi bătut până a devenit incoştient, deşi victima nici până în prezent nu ştie care a fost motivul bătăii.

?Ajunsesem în faţa blocului, unde prietenii mei erau deja, cu câteva minute înainte de a mă ridica poliţiştii. Pe acolo se plimba un individ beat, care ne înjura, l-am rugat să se potolească, iar în scurt timp a apărut poliţia. I-am rugat pe poliţişti să-l salte pe respectivul de acolo, pentru că nu ne lăsa în pace, însă unul dintre poliţişti, înalt şi bine făcut, la vreo 30 de ani, s-a luat de mine?, spune V.C.G. pentru Antena3.ro.

El adaugă pentru Antena3.ro că poliţistul l-a acuzat că ar fi consumat băuturi alcoolice şi l-ar fi ameninţat că ?mă caută de mult pe mine? şi l-ar fi ?invitat? să urce în dubă.

?M-am opus, i-am zis că din moment ce nu am făcut nimic, nu am de ce să mă urc în dubă. I-am arătat buletinul, dar mi l-a aruncat pe jos şi mi-a luat telefonul din mână, apoi m-a îmbrâncit în dubă?, explică victima pentru Antena3.ro.

Tot ce îşi aminteşte V.C.G. din toată altercaţia este că în dubă a sunat-o pe soţia sa şi a apucat să o anunţe că este în drum spre Secţia 16. Apoi, că a fost dus la subsolul sediului şi bătut aproape o jumătate de oră, cu pumnii şi cu picioarele.

?M-a bătut doar unul dintre poliţişti, pentru că celălalt şi cu jandarmul se uitau. A dat cu pumnii în stomac şi după ce m-a pus la pământ, m-a călcat pe cap. Nu mai ştiam pe ce lume trăiesc când am ieşit de acolo. După aceea mi-a dat o hârtie să o semnez, dar nu am vrut?, îşi aminteşte V.C.G. pentru Antena3.ro.



După ce a ieşit din secţie, bărbatul a mers la mai multe spitale pentru a-şi face analize, printre care şi la Institutul Naţional de Medicină Legală ?Mina Minovici?, dar certificatul medico-legal nu este încă gata, deşi a trecut aproape o lună de la incident. În aceeaşi noapte s-a reîntors la secţie, pentru a depune plângere împotriva poliţistului care l-a agresat.

?Nu ştiu cum îl cheamă şi nu am avut de unde să aflu, însă am depus o hârtie la Secţia 16, în care am precizat ce mi s-a întâmplat în noaptea respectivă. Nici nu ştiu ce am făcut, ca să fiu bătut în halul ăsta şi chiar dacă poliţiştii ar fi avut un motiv, atunci ar fi trebuit să-mi fi dat amendă, nu să mă bată!?, spune indignat V.C.G. pentru Antena3.ro.



I.V., fratele bărbatului care a fost bătut de poliţiştii de la Secţia 16 povesteşte pentru Antena3.ro că în seara de 15 iunie s-au adunat cinci prieteni în faţa blocului, unde era şi un casino, în jurul orelor 21.00.

?După ce am ajuns noi a apărut şi el (V.C.G. ? n.r.) şi auzisem prin zonă că a avut loc un scandal şi că unul dintre agresori are acelaşi prenume ca fratele meu. Poliţiştii au intrat în casino, iar după ce au ieşit i-au spus fratelui meu să meargă la circă. El a refuzat, i-a arătat în schimb buletinul, dar unul dintre poliţişti l-a aruncat pe jos şi i-a luat şi telefonul din mână, care era de fapt al meu?, explică I.V. pentru Antena3.ro.

Fratele victimei mai spune că poliţistul nu a vrut să-i dea telefonul înapoi şi că l-a ameninţat pe V.C.G. ?că-l bagă la împiedicare de caz?.

?Într-un final i-a înapoiat telefonul şi l-a luat cu forţa în dubă. De acolo nu mai ştiu ce s-a întâmplat?, concluzionează fratele bărbatului bătut de poliţişti, pentru Antena3.ro.

Poziţia Poliţiei: Dosar penal pentru purtare abuzivă

În seara zilei de 15 iunie 2009, în jurul orei 21.50, o persoana de sex feminin a apelat Serviciul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 şi a sesizat faptul că pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu nr. 8, un bărbat este agresat de alţi doi, după cum arată răspunsul scris al Biroului de Presă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Acelaşi document indică cum că la locul incidentului s-a deplasat un echipaj format din doi agenţi din cadrul Secţiei 16 Poliţie şi un lucrător al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Din primele investigaţii efectuate de poliţişti s-a stabilit că persoana agresată este I. F., iar cei doi agresori au fugit înainte ca patrula de poliţie să ajungă la locul faptei. Victima le-a declarat poliţiştilor că a avut o altercaţie cu două persoane şi că îşi rezervă dreptul de a depune plângere la poliţie.

?În timp ce poliţiştii discutau cu reclamantul, în dreptul unei săli de jocuri de pe acelaşi bulevard, aflată la numărul 10, o persoană, respectiv V. C. G. de 26 de ani, care făcea parte dintr-un grup care consuma băuturi alcoolice pe trotuar, le-a adresat injurii lui I. F. şi lucrătorilor de poliţie. Agenţii, pentru luarea măsurilor legale împotriva acestuia, au fost nevoiţi să-l imobilizeze şi să-l conducă la sediul Secţiei 16, unde a fost sancţionat contravenţional?, explică pentru Antena3.ro Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Conform răspunsului Biroului de Presă, poliţiştii Secţiei 16 au întocmit un raport de folosire a forţei împotriva victimei, care trebuie realizat la ieşirea din serviciu de către agentul de siguranţă publică şi patrulare, în cazul imobilizării unei persoane, însă fără a oferi Antena3.ro alte detalii, dar şi un proces-verbal de deplasare la caz.

?În aceeaşi noapte, la ora 04.00, V. C. G. a depus o plângere la Secţia 16 Poliţie, în care susţine că la sediul secţiei a fost lovit cu pumnii în zona toracelui, de către unul dintre poliţişti, în prezenţa celuilalt poliţist şi a unui jandarm, care nu au intervenit în vreun fel. Lucrarea a fost înregistrată ca lucrare penală cu autori cunoscuţi, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4?, adaugă Ciocan pentru Antena3.ro.

Antena3.ro a încercat să stea de vorbă şi cu poliţiştul care l-ar fi bătut pe V.C.G., însă răspunsul din partea DGPMB către instituţia noastră a fost că ?datele personale sunt protejate de legea cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, dar şi că informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare pot influenţa rezultatul anchetei, dacă sunt dezvăluite surse confidenţiale ori informaţii care pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane?.

Paula Safta, Antena3.ro


×
x close