Alexander Lobrano descrie Bucureştiul ca pe un oraş ce are o ciudăţenie delicioasă, care intrigă orice turist.
"Este o corcitură de oraş, ciudat dar plin de viaţă, care în mod clar a văzut zile mai bune, dar unde se mişcă ceva", notează Lobrano pe blogul New York Times.
Jurnalistul a vizitat centrul vechi, Palatul Parlamentului şi mai toate localurile cu renume din Capitală. În unul din ele a primit şi sfaturi de la un chelner: "Vă rugăm să nu ne spuneţi cât de frumos este Bucureştiul. Ştim asta. Voi sunteţi cei care credeţi că se află pe Marte. Lăsaţi-ne cu bancurile privindu-l pe Dracula şi uitaţi de căruţele trase de măgari sau de ţiganii care populează străzile oraşului"
Jurnalistul îşi sfătuieşte cititorii să viziteze cel mai mare oraş din România pentru că este printre puţinele din Europa care nu au fost stricate de globalizare sau de turismul agresiv. Totuşi, nu uită să amintească de maidanezi sau de hotelurile destul de scumpe din Capitală.