Şi-a făcut bagajele şi s-a aruncat în gol. O tânără de 32 de ani, fost director într-o companie multinaţională a decis să-şi pună capăt zilelor.
Gestul ridică multe semne de întrebare pentru că tânăra era blândă, mereu surâzătoare iar până în urmă cu trei luni avea o carieră de invidiat. Familia ei va fi audiată săptămâna viitoare pentru dezlegarea misterului.
“Mă pregăteam să mă culc şi am auzit o bubuitură. Am crezut că s-a făcut un accident. 1.10 Pe urmă am aruncat cu privirea şi am văzut-o pe fata asta.” a declarat unul din vecini, martor la gestul fetei.
Nimeni nu-şi poate explica ce-a făcut-o pe tânără să renunţe la ce-i mai scump pe lume. Sensibilă, discretă şi mereu cu zâmbetul pe buze, aşa o ştiau toţi.
Locuia singură într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei. Ultimul care a văzut-o a fost patronul unui club de biliard din zonă.
La uşă, poliţiştii au găsit mai multe bagaje. Niciun bilet, niciun mesaj de adio.
“La observarea sumară a cadavrului nu au fost semnalate alte urme de violenţă decât cele specifice precipitării”, a declarat comisarul-şef Christian Ciocan.
S-a aruncat în gol, la numai 32 de ani
Şi totuşi, gestul tinerei este de neînţeles. Avea o minte sclipitoare. A terminat liceul ca şefă de promoţie şi-şi construise o carieră de excepţie. Trei ani a fost brand manager într-o mare companie de cosmetice.
Anul aceasta, până în vară a lucrat ca manager de produs într-o companie de produse farmaceutice.
Săptămâna viitoare poliţiştii vor încerca să afle mai multe despre tânără, chiar de la membri familiei.