Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a anunțat pe Facebook, că linia cu indicativul 783 devine 100, de sâmbătă, 2 decembrie.
Autobuzele de pe această linie vor opri doar în stațiile care sunt principalele puncte de legătură cu alte linii importante, după cum urmează:
Piața Unirii, Universitate, Piața Romană, Piața Victoriei, Piața Presei, Aeroport Băneasa, Primăria Otopeni, Aeroport „Henri Coandă” (Plecări), Aeroport „Henri Coandă” (Sosiri).
Pe sensul spre Piața Unirii vor fi efectuate opriri în următoarele stații: Aeroport "Henri Coandă”, Primăria Otopeni, Aeroport Băneasa, Piața Presei, Piața Victoriei, Piața Romană, Piața 21 Decembrie 1989, Piața Unirii.
Linia 100 va fi disponibilă călătorilor 24 de ore din 24, iar intervalul de succedare între vehicule va fi de 15 minute ziua și 30 pe timpul nopții.
Traseul liniei 442 va fi modificat
Tot începând de sâmbătă, 2 decembrie, modificări se vor face și pe linia 442, iar autobuzele vor trece pe la Aeroportul "Henri Coandă”.
Parcul de vehicule al liniei 442 va fi suplimentat, astfel că autobuzele vor circula la un interval de 20 de minute la orele de vârf.
Cele două decizii au fost luate ca urmare a numeroaselor cereri și sugestii venite din partea bucureștenilor și a datelor culese din teren.
Linia 205 oprește în trei stații noi
Cu scopul de a înlesni accesul călătorilor și de a le oferi legături către alte mijloace de transport, TPBI a decis să înființeze trei stații noi pe traseul liniei 205.
Astfel, începând de joi, 23 noiembrie, autobuzele liniei 205 opresc în 3 stații noi:
- "Arcul de Triumf” și "Arhitect Ion Mincu” (amplasate pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff, pe sensul spre Piața Victoriei),
- în stația "Piața Victoriei” (aflată pe Bd. Aviatorilor, pe sensul de mers către Piața Charles de Gaulle).
TPBI a transmis că noua stație "Piața Victoriei” este importantă pentru că asigură o legătura directă cu transportul subteran, fiind amplasată în imediata vecinătate a accesului la metrou.
?De sâmbătă, 2 decembrie, se va putea ajunge cu autobuzul mai rapid din centrul Bucureștiului până la Aeroportul...
Publicată de Nicușor Dan pe Vineri, 24 noiembrie 2023