Antena 3 CNN Actualitate Bronz pentru România, la Olimpiada Internaţională de Biologie

Bronz pentru România, la Olimpiada Internaţională de Biologie

<1 minut de citit Publicat la 14:22 21 Iul 2013 Modificat la 14:22 21 Iul 2013
Bronz pentru România, la Olimpiada Internaţională de Biologie
Foto: Agerpres
Elevii români au câştigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internaţională de Biologie, desfăşurată în capitala Elveţiei, Berna, performanţa fiind similară celei realizate la ediţia de anul trecut a competiţiei, informează Ministerul Educaţiei, conform Mediafax.
Cei trei medaliaţi sunt Oana Elena Băran (de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Vlad Coşoreanu (Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanţa) şi Cristian Alexandru Bolunduţ (Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca), câştigător al unei medalii bronz şi la ediţia precedentă, precizează sursa citată.
Olimpiada Internaţională de Biologie, aflată la a 24-a ediţie, a reunit 240 de concurenţi din 60 de ţări, în perioada 14-20 iulie.
Olimpicii români revin în ţară duminică, la 15.30, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".
 

×
Etichete: bronz Olimpiada elevi
x close