De
câţiva ani de zile, pe harta obiectivelor turistice ale
Braşovului a apărut o nouă atracţie: urşii gunoieri. Deşi
există un risc evident, ghizii din Braşov le stârnesc
musafirilor curiozitatea pentru o vizită în cartierul Răcădău,
unde coboară mulţi urşi. Nici măcar faptul că, în urmă cu
puţin timp, un urs a ucis un om la nici 50 de metri de zona urbană
a Braşovului nu-i poate ţine departe pe turiştii dornici să
fotografieze animalele. Mai mult, cei care le oferă această
oportunitate sunt chiar ghizii din Braşov.
În schimb,
fiecare turist trebuie să ofere aproximativ 20 de lei pentru aceste
momente inedite. Banii sunt împărţiţi între ghid şi
şoferul autocarului cu care sunt transportaţi străinii.
Britanicii, evreii şi spaniolii sunt printre cei mai mari amatori de
astfel de atracţii. Autorităţile locale cunosc această situaţie.
Poliţia nu poate însă decât să dea amenzi, nu să şi
pună capăt acestei situaţii.
Deşi sunt invocate hotărâri
ale autorităţilor locale care interzic hrănirea urşilor sau
fotografierea acestora, nu există vreo prevedere care să le
interzică turiştilor să vină în locurile în care se
adună urşii, deoarece este domeniu public.
Antena 3