Boxerul Daniel Dăncuţă, arestat în decembrie într-un caz de fraudă electronică, a fost din nou ridicat de procurorii DIICOT, întrucât s-a dus la meciul lui Ronald Gavril, încălcând condiţiile eliberării provizorii sub control judiciar, informează
Mediafax.
Mai mult, anchetatorii cer acum Tribunalului Bucureşti rearestarea lui.
În 15 decembrie 2011,
boxerul băcăuan Daniel Dăncuţă a fost arestat într-un caz de fraudă electronică, iar în 8 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de de liberare provizorie sub control judiciar a acestuia.
Lui Dăncuţă i s-au impus anumite condiţii, între care "să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale" şi "să nu ia legătura direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii cauzei".
Cu toate acestea, Dăncuţă a participat, în seara de 9 februarie, la meciul de box dintre Ronald Gavril cu Andreij Loginovs, el fiind filmat în sală.
Potrivit DIICOT, în cursul anului 2010, Rică Daniel Dăncuţă, Florinel Patrichi şi Gabriel Prisecaru au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale din fabricarea şi comercializarea de dispozitive de fraudare a mijloacelor de plată electronice.
Procurorii DIICOT au cooperat în această cauză cu autorităţile judiciare din Italia, Suedia, Slovenia şi Olanda.