Preotul dintr-un sat din Botoşani este arătat cu degetul de localnici. Slujitorul Domnului a scos sicriul cu trupul neînsufleţit al unei bătrâne din Biserică, pentru că nu i s-a achitat taxa de 50 de lei.
Sătenii, care au pus mână de la mână ca vecina lor să fie înmormântată creştineşte, s-au făcut foc şi pară când au auzit una ca asta.
Bătrâna de 77 de ani a murit aşa cum a trăit toată viaţa: într-o sărăcie lucie. Miloşi, sătenii au decis să o înmormânteze ei. Cum nu aveau unde să ţină cadavrul până la înhumare, oamenii au pus coşciugul cu trupul neînsufleţit într-o căruţă şi au mers cu el la biserică. Acolo s-au trezit daţi afară.
Furioşi, localnicii au făcut imediat cale întoarsă. Au dus-o pe bătrână acasă la unul dintre ei, unde a rămas până la înhumare.Parohul recunoaşte că banii sunt ceruţi fiecărei familii care doreşte să-şi depună o rudă în pridvorul bisericii.
Întâmplarea i-a împărţit pe sătenii din Costineşti în două tabere. Unii îl acuză pe preot de rea-voinţă, alţii îi iau apărarea. Preotul şi dascălul din localitate au mers apoi să oficieze slujba de înmormântare, fără să mai ceară vreun ban.
Observator