Copilul a ajuns la spital fiind trasportat de o ambulanţă, solicitată de bunica acestuia. "Copilul a fost găsit în stare de inconştienţă, vărsa şi mirosea a alcool", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatri Botoşani, precizând că, cel mai probabil, copilul a băut vin.
La acest moment, micuţul, internat iniţial la secţia de terapie intensivă, este în stare stabilă. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au fost sesizaţi pentru a deschide o anchetă cu privire la condiţiile în care copilul a avut acces şi a băut alcoolul.