PARCUL BORDEI. Foto: ELLA MOROIU Š
Acolo unde în urmă cu mai bine de cinci ani se întindea una dintre cele mai mari grădini din Bucureşti, acum a rămas o ruină. Terenul a fost pregătit de cel care s-a simţit stăpân peste minunăţiile Bordeiului să devină proiect imobiliar. Costanda a început schingiuirea parcului în 2005, când a tăiat peste 250 de copaci. Nu e vorbă, totul s-a făcut legal, cu acordul ministrului Mediului de la acea vreme, Sulfina Barbu.
Parcul trebuia să se transforme într-o zonă verde, după planurile edililor. Atât şi nimic mai mult. Pentru o perioadă, bucureştenii i-au zis adio. Gardul care împrejmuieşte şi acum grădina te lasă cu greu să arunci o privire dincolo. O scăpare ar fi parcul vecin, Herăstrăul, care dă chiar în Bordei. Stăpânul s-a gândit însă la toate, şi-a înălţat gard de beton chiar între parcuri.
STĂPÂNII BORDEIULUI
Un lucru n-au ştiut cei care au plănuit să distrugă Bordeiul ? parcul e copilăria noastră, a celor care-am vrea să mai fim puşti prin Bucureşti. Ne lăsaţi să respirăm, ne lăsaţi să ne jucăm de-acum cu copiii noştri prin parc sau vreţi să vă cerem voie, dragi tovarăşi, să trăim? Ei bine, acum nimeni nu cere pemisiunea ca să se caţere pe gard şi nici ca să caute crăpături în zid.
Poate părem nebuni atunci când ne lipim, involuntar, de zid şi căutăm o spărtură care să ne arate ce s-a mai întâmplat înăuntru, ce copac a mai fost însemnat. Dar aşa se face pe Bulevardul Mircea Eliade colţ cu Aviatorilor. Acolo e gura noastră de oxigen. Pentru ca toată lumea să ştie de ce avem atâta grijă de Bordei, pe zidurile înălţate de stăpânire scrie clar şi pe-nţeles: PARCUL COPILĂRIEI MELE. Mai are cineva vreo întrebare?
Poarta principală, situată pe vremuri undeva între cele două mari bulevarde, păstrează şi acum un aer de mister. Nu este nimic deschis, însă lentila aparatului de fotografiat ridicat până la extrem deasupra gardului arată ceea ce pe vremuri era aleea principală, care cobora direct spre lac.
CE A FOST ŞI CE-A AJUNS PARCUL BORDEI
Inaugurat în 1938 de Regele Carol al II-lea, Bordeiul a apărut odată cu Parcul Herăstrău. În hărţile vremii, el era trecut sub denumirea Grădina Bordei. Poarta principală se deschidea pe Bulevardul Mircea Eliade colţ cu Bulevardul Aviatorilor, unde o alee pavată cu dale mari de piatră îţi conducea paşii către lac. Poteca era mărginită de-o parte şi de alta de pomi care formau parcă o pădure-galerie.
Pavajul este scos acum, dalele au dispărut, iar copacii au rămas stingheri, goliţi de coroanele care altădată fereau trecătorii de soarele arzător al după-amiazelor de vară. O anatemă a fost pusă pe arbori, marcaţi cu vopsea pentru tăiere. Pentru a resuscita crângul pustiit de trecerea neîndurătoare a drujbelor, ici şi colo zăreşti copaci cu rădăcinile-n ghivece. Cele două insule care făceau deliciul plimbărilor în doi sunt astăzi pline de ierburi crescute aiurea, de bălării şi de frunze uscate.
Primarul Capitalei promite însă că Parcul Bordei va redeveni al Bucureştenilor. Şi că aleile vor fi din nou iluminate (printr-un contract cu Luxten, sic!), iarba va fi resădită, vor fi plantate iarăşi flori şi insula va fi reamenajată. În vară, gardurile care păzesc ca nişte cerberi Parcul Bordei vor fi distruse şi ne vom putea plimba din nou pe aleile grădinii. Fără să ne numim ilegalişti şi fără să fim nevoiţi să escaladăm zidurile.
ŞI TOTUŞI, SĂ TRECEM LA AFACERI
Ce ştim despre istoria acestei zone? În 1932, terenul pe care se află Parcul Bordei a fost vândut de Banca Marmorosch Blank&Co. SA către Primăria Capitalei, cu suma de 16 milioane lei, cu mult peste valoarea lui de piaţă. Desigur, şi atunci primau interesele conducătorilor, pentru că Regele Carol al II-lea dorea amenajarea completă şi extinderea Parcului Herăstrău, iar terenul băncii era doar încă o posibilitate de a-şi realiza planurile. Parcul a fost declarat, încă de atunci, de utilitate publică, iar în 1938, Carol al II-lea inaugura ?Grădina Bordei?. 65 de ani mai târziu, la 5 septembrie 2003, o hotărâre a municipalităţii transformă parcul în ?zonă verde? şi proprietate privată. Motivul, s-a văzut mai târziu, a fost că doar din proprietatea privată a primăriei terenul putea fi înstrăinat către omul de afaceri Costică Costanda.
Primarul general al Capitalei de atunci, Traian Băsescu, a aprobat efectuarea unui schimb de terenuri cu Costanda: municipalitatea a oferit 3,3 hectare de teren situate pe malul lacului Floreasca, în Parcul Bordei, primind la schimb 1,8 hectare în Cartierul Francez, deşi metrul pătrat de teren de pe malul lacului Floreasca era mult mai scump. Costanda a defrişat parcul şi s-a apucat să solicite autorizaţii de construcţie pentru un cartier de locuinţe de lux ? vile cu parter plus patru etaje. Legea spune însă că, pe întinderea parcului, nu se poate construi mai mult de 15%, iar înălţimea maximă admisă pentru o clădire este de parter plus două etaje. Prin urmare, Consiliul General a refuzat aprobarea planului lui Costanda.
Acesta a dat în judecată Consiliul General, solicitând aprobarea Planului Urbanistic Zonal, dar şi despăgubiri de peste 60 de milioane de euro. În 2007, o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză, dându-i posibilitatea de a distruge zona verde pentru a construi cartierul de vile de lux. În plus, primăria era bună şi de plata a peste 17 milioane de euro. Din terenul obţinut, Costanda a înstrăinat 5.000 mp către nişte ucraineni, deşi nu a prezentat vreo dovadă, precum act de vânzare - cumpărare, concesiune, închiriere etc.
Potrivit Planului Urbanistic General, terenul este încadrat ca zonă V4, adică zonă verde destinată exclusiv pentru agrement. De asemenea, parcul este protejat de legea monumentelor istorice.
Ultima înţelegere parafată de Primăria Capitalei se referă la doar 28.000 mp din cei 33.000 ai Parcului Bordei. Costanda primeşte o bună bucată din Satul Francez, din care Primăria scotea bani buni ? 3 milioane de euro anual, numai din chirii, iar Bucureştiul primeşte înapoi cei 28.000 mp. Daune nu mai plătim, dar vom plăti pentru cumpărarea ultimilor 5.000 mp, pe care Primăria este hotărâtă să îi recupereze. Este vorba despre zona situată pe latura dinspre strada Turgheniev, unde, cel mai probabil, Costanda ar construi în continuare. Mai exact, o parte din parc ar putea fi distrusă oricum.
Satul Francez se întinde pe 65.000 mp. După votul Consiliului Municipal, aproape jumătate din teren a trecut în proprietatea lui Constanda, care va plăti 7 milioane de euro pentru casele ridicate acolo începând din 2003, anul demarării litigiului. Un schimb care ar putea fi considerat imoral pentru că, de fapt, potrivit legii, Costanda nu a fost niciodată proprietar al terenului din Satul Francez: în 2003, prin două dispoziţii de primar, Băsescu restabilea dreptul de proprietate asupra acestui teren foştilor proprietari, Dumitru Tudor şi Eugen Lincaru.
În 5 septembrie 2003, primarul general Traian Băsescu a dispus atribuirea în proprietatea lui Eugen Lincaru - reprezentat de Costică Constanda - a unei suprafeţe de teren de 4.606 metri pătraţi în zona Parcul Bordei, în schimbul terenului situat în Satul Francez. Primăria Bucureşti a propus atribuirea în compensare a terenului pe motivul că terenurile sunt în aceeaşi zonă urbană, dar au dotări tehnice edilitare diferite. În aceeaşi zi, Traian Băsescu i-a atribuit lui Dumitru Tudor, reprezentat tot de Costică Constanda, încă 28.518 metri pătraţi, pe aceleaşi principii ca şi în cazul lui Lincaru.
Două săptămâni mai târziu, s-a eliberat certificatul de urbanism, iar câteva ore mai târziu, Lincaru i-a vândut terenul lui Constanda. Cât despre restul de 28.518 mp, Dumitru Tudor i-a vândut-o lui Stoica Constantin, iar Stoica Constantin lui Costanda, cu 14,25 de milioane de euro.
Unde s-a strâmbat judecata
Costanda a obţinut terenul din Parcul Bordei cumpărând drepturile litigioase de la foştii proprietari, deşi terenurile din Satul Francez deja nu mai erau în litigiu la momentul respectiv, încălcând astfel Codul Civil. Dacă litigiul nu mai exista, nu putea exista nici dreptul de a-l cumpăra. Mai mult, chiar dacă ar fi existat un contract legal între Constanda şi proprietarii din Satul Francez, primăria ar fi putut să evite atribuirea vreunui teren. O altă eroare judiciară a apărut în soluţia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti prin care i s-a dat câştig de cauză lui Costanda împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, deşi, potrivit legii, CGMB nu are calitate procesuală pasivă şi nici personalitate juridică, ci doar drept de administrare. Singura instituţie care avea dreptul de a fi parte în proces este Primăria Municipiului Bucureşti.
Raluca Pantazi, Ella Moroiu, Antena3.ro
