Antena 3 CNN Actualitate Borbely: Şi FMI are unele dubii cu privire la privatizarea caselor de sănătate

Borbely: Şi FMI are unele dubii cu privire la privatizarea caselor de sănătate

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:17 01 Feb 2012 Modificat la 15:17 01 Feb 2012
Borbely: Şi FMI are unele dubii cu privire la privatizarea caselor de sănătate
Foto: Intact Images
Vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, miercuri, referindu-se la subiectul privatizării caselor de sănătate, că şi "FMI şi-a exprimat unele dubii, pentru că au fost ţări care le-au aplicat şi nu au fost foarte de succes, informează Agerpres.

Borbely susţine că aplicarea în an electoral a unor măsuri sensibile în sănătate, precum privatizarea caselor de sănătate, ar compromite reforma sistemului sanitar, punctând că şi cei de la FMI au avut unele dubii cu privire la acest subiect.

"Punctul nostru de vedere este foarte clar, şi am spus-o şi în coaliţie şi colegilor de la FMI, UE şi BM, noi suntem de acord să discutăm despre reforma în sănătate cu asociaţiile profesionale, cu toţi cei care sunt implicaţi. Nu suntem de acord ca în an electoral să introducem unele chestiuni care ţin de sănătate. (...) Asta nu înseamnă că nu introducem unele elemente care sunt importante, dacă discutăm, de exemplu, despre pachetul de bază care trebuie cât de cât utilizat", declarat ministrului Mediului, Laszlo Borbely, după întâlnirea liderilor UDMR cu delegaţia comună a FMI, BM şi CE.

Liderii Uniunii Democrate Maghiare din România au discutat miercuri, timp de o oră, la Palatul Victoria, cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

Citeşte şi UDMR, după întâlnirea cu FMI: Vom avea posibilitatea măririi salariilor şi pensiilor, în aprilie-mai.


×
Etichete: Laszlo Borbely FMI
x close