Antena 3 CNN Actualitate Bombă în dosarul violențelor din 10 august. Procurorii sunt anchetați

Bombă în dosarul violențelor din 10 august. Procurorii sunt anchetați

1 minut de citit Publicat la 16:27 16 Oct 2018 Modificat la 16:27 16 Oct 2018
o_1cpugu9gb1jt57pu71k1i0e75q8.jpeg

Au fost încheiate de Inspecția Judiciară verificările prealabile în ceea ce privește modul în care a fost deschis dosarul violențelor de la protestul de la 10 august. 

Inspectorii judiciari au ajuns la concluzia că trebuie să facă cercetări și în ceea ce îi privește pe Gheorghe Cosneanu, șeful secției militare, dar și pe procurorul militar Codruț Mihalache. Aceștia au delegat și desemnat în dosarul violențelor tot procurori de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, încălcând astfel un ordin al procurorului general. Acel ordin ar fi fost revocat de Augustin Lazăr, însă după delegarea procurorilor militari.

Bogdan Pârlog, spun inspectorii judiciari, a ajuns în Piața Victoriei după ce a fost chemat de un șef de serviciu din cadrul Jandarmeriei, a ajuns după-amiază și a stat în curtea Guvernului până la ora 4 dimineață. În timp ce era acolo ar fi dat recomandări jandarmilor, iar la momentul respectiv nu a prezentat nicio intenție de a se sesiza sau a deschide un dosar privind protestul, însă apoi a mers la Parchet unde s-a sesizat din oficiu. 

Procedurile ar fi fost încălcate, pentru că Bogdan Pârlog nu și-a informat superiorii, nici privind prezența în piață, nici sesizarea din oficiu. Mai mult, Pârlog și-ar fi mințit superiorul, pe procurorul militar Ionel Corbu, atunci când a fost chestionat în privința prezenței în Piață.

Detalii, de la senior editorul Antena 3, Berta Popescu:

 

×
x close