Antena 3 CNN Actualitate Bolnavii de cancer solicită premierului finanţarea sistemului public de sănătate cel puţin la limita de avarie

Bolnavii de cancer solicită premierului finanţarea sistemului public de sănătate cel puţin la limita de avarie

2 minute de citit Publicat la 15:29 01 Iul 2012 Modificat la 15:29 01 Iul 2012
Bolnavii de cancer solicită premierului finanţarea sistemului public de sănătate cel puţin la limita de avarie
Foto: Mediafax
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer solicită premierului să finanţeze sistemul public de sănătate cel puţin la limita de avarie, atenţionând că altfel numărul deceselor va creşte tot mai mult, în condiţiile în care speranţa de viaţă a românilor este cu cinci ani mai mică decât a europenilor.
   
"Cerem public premierului României, Victor Ponta, să intervină şi să oprească genocidul din sănătate, prin finanţarea, cel puţin la limita de avarie, a sistemului public de sănătate. Am constatat cu durere că în continuare programul de oncologie este subfinanţat, mulţi bolnavi fiind condamnaţi cu cinism la moarte. Nu a fost luată nici cea mai mică măsură de protejare a acestora, prin accesul, firesc şi legal, la tratament, la investigaţii, la monitorizare, la evaluare periodică, la asigurarea continuităţii tratamentului. Sunt peste 98.000 de pacienţi în tratament, a căror soartă este pe muchie de cuţit", a spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, citat într-un comunicat de presă remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX. 
   
Irimia a precizat că sunt pacienţi care nu mai răspund terapiilor convenţionale şi cărora li se recomandă terapii inovatoare. Aceştia sunt însă pe listele de aşteptare, iar mulţi dintre ei mor înainte să primească tratamentul.
   
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer atenţionează că bugetul alocat acestei patologii este foarte mic faţă de nevoile reale, iar medicii sunt puşi în faţa unor situaţii imposibile de a-şi ţine în viaţă pacienţii, în condiţiile în care medicamentele necesare schemelor de tratament au dispărut de pe piaţa românească.
   
"Accesul la tratament a devenit din ce în ce mai dificil din cauza eternei lipse a fondurilor. În timp ce în alte state europene durata medie de viaţă a populaţiei creşte, în România este mai mică faţă de media europeană cu cinci ani şi tot mai mulţi oameni mor din lipsă de medicamente sau pentru că nu îşi permit să cumpere tratamentele recomandate de medici. Trăim o adevărată tragedie. Accesul limitat la medicamente nu face decât să îngreuneze şi mai mult situaţia bolnavilor oncologici din România şi în cele din urmă îi face să renunţe la tratament, deci renunţă la viaţă", a precizat sursa citată.
   
Potrivit FABC, Guvernul Ponta va trebui să îşi asume înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei României.
   
"Dispariţia din farmacii a multor medicamente ieftine va avea consecinţe dezastruoase pentru categoriile sociale cele mai sensibile: bătrânii şi copiii", au mai atenţionat reprezentanţii FABC.
   
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer spune că va apela şi la instituţiile europene, pentru "a interveni imediat şi radical în politica dezastruoasă a sistemului sanitar din România, politică ce a condamnat, în ultimii ani, mii de pacienţi la moarte".
   
"Am decis că nu ne vom opri din proteste şi acţiuni radicale", a mai spus Cezar Irimia.
   
Membrii Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România şi ai altor asociaţii reprezentând pacienţi cu cancer, copii şi adulţi, s-au întrunit, sâmbătă şi duminică, în Poiana Braşov, cu ocazia celei de-a patra ediţii a Conferinţei Naţionale, având ca scop lămurirea unor probleme grave cu care pacienţii cu cancer se confruntă, printre care lipsa tratamentelor uzuale, accesul la monitorizare şi la investigaţii.

×
x close