Dr. Amin Zahra, medic anestezist Terapie Intensivă, a vorbit în cadrul rubricii ''Sfat de sănătate'' cu Andreea Cigolea despre pacienţii care ajung la ATI, din păcăte, mult prea târziu.
''Cele mai dese boli asociate cu care ajung pacienţii sunt diabetul, hipertensiunea şi obsezitatea. Ei ajung într-o stare echilibrată ca şi boli asociate. Mai avem o boală asociată despre care nu se vorbeşte: depresia. Ajung foarte mulţi cu depresie. De obicei ajung într-o stare neurologică destul de bună, conştienţi, cooperanţi, ceea ce e diferit faţă de o Terapie Intensivă normală. La noi ajung într-o stare neurologică bună şi apucăm să vorbim şi majoritatea se confruntă şi cu starea asta de depresie.
''Din păcate, mulţi dezvoltă depresia dacă ajung în Terapie Intensivă''
Într-un salon sunt pacienţi intubaţi, conştienţi, dar care necesită tot felul de manevre, ventilaţii şi văd tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Asta e cel mai trist, că vezi intubaţie, vezi un om care se zbate, vezi stop-cardiac, vezi un deces, cum e pus într-un sac negru, impactul şi asta rămâne. Primul gând e că o să ajungi şi tu la fel, iar starea şi atacul de panică se dezvoltă şi agravează bolile asociate.
Un atac de panică cauzează şi insuficienţă respiratorie, pe lângă ceea ce au ei, afectarea pulmonară. Mai sunt alte boli respiratorii: astm bronșic sau o boală autoimună, care din păcate, oricum, sistemul imunitar e la pământ.
''Din păcate nu există psiholog în fiecare spital, pentru că e un număr foarte mare de pacienți''
Cum am zis, ei ajung conștienți, dar în câteva zile majoritatea sunt intubați. E trist că evoluția e atât de rapidă încât nu apuci să le oferi un tratament psihologic, să le spui, sau să poți să izolezi cazurile mai conștiente de cele care sunt intubate.
Am încercat să mai improvizăm, astfel încât să mai avem perdele, astfel încât să izolăm cazurile astea.
Nu vă mai trataţi pentru COVID fără recomandare medicală
Pacienţii ajung foarte târziu. Acesta este primul factor al mortalităţii. Eu am avut foarte mulţi pacienţi . Erau să zicem confirmaţi în data de 10 şi aveau simptome de pe 1 şi 10 zile ei nu au avut niciun test confirmat, dar ei au luat tratament pentru COVID fără recomandare medicală. Deja au avut afectare pulmonară, unde evoluţia acestei boli durează şi atunci aceea este o perioadă care se numeşte furtuna de citokine care se declanşează boala mult mai grav, iar tu în perioada aceea eşti acasă şi îţi dai seama că nu mai poţi să respiri.
Nu ai primit tratamentul care trebuie, nu ai primit oxigenare, plămânii sunt destul de epuizaţi, pentru că tu nu îţi dai seama că ok, ai o saturaţie bună, dar nu îţi dai seama că depui un efort mare pentru a atinge saturaţia aia. Oamenii sunt speriaţi. Oamenii care au ajuns devreme au avut şanse mult mai mari de supravieţuie'', a spus dr. Amin Zahra, medic anestezist Terapie Intensivă.