Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a fost audiat miercuri timp de cinci ore la DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, la ieşire el declarând că a suportat deja consecinţele şi a pierdut ce avea de pierdut iar de acum încolo rămâne să-şi demonstreze nevinovăţia.
"Pentru mine ce era să se întâmple s-a întâmplat, am suportat consecinţele şi am pierdut ce aveam de pierdut. De acum încolo rămâne să reuşesc să îmi găsesc dreptatea, îmi pledez nevinovăţia, lucrurile vor merge înainte potrivit procedurilor", a spus Olteanu, citat de Agerpres.
Bogdan Olteanu nu a dorit să facă cunoscute amănunte din dosar.
Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Reacția lui Liviu Mihaiu, după ce numele său a apărut în noul dosar al lui Vîntu
La DNA a venit miercuri şi deputatul UDMR Korodi Attila, fost ministru al Mediului în perioada în care Mihaiu a primit funcţia. Korodi Attila a declarat că a fost chemat în calitate de martor.
Bogdan Olteanu a demisionat la 1 august din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru îşi folosi influenţa.