Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 2 a dispus miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Asociaţiei TATA, Bogdan Drăghici, reţinut de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală.
Instanţa a admis propunerea de arestare preventivă făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care îl acuză pe Bogdan Drăghici că şi-a agresat sexual fiica, care este minoră.
Conform informaţiilor postate pe portalul instanţelor de judecată, soţia lui Bogdan Drăghici a solicitat în luna iulie emiterea unui ordin de protecţie, în numele unei fiice minore, împotriva tatălui. Cererea a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5, apelul aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Un alt dosar, referitor la nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 pe 12 iulie, încă nefiind stabilit un termen de judecată.
Bogdan Drăghici este preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA).