Există riscul de a lega fenomenul terorist de cel migraționist, dar ar fi greșit să se întâmple acest lucru întrucât cele două fenomene au drept punct comun doar sursa, și anume situația de instabilitate din vecinătatea sudică a Uniunii Europene (UE), a declarat, joi, fostul ministru al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, citat de
Agerpres.
El a admis, însă, că este posibil ca printre care vin în Europa din vecinătatea sudică a UE să se afle și elemente radicale.
"Nu se poate exclude posibilitatea ca printre cei care au venit în acest val anul trecut și care continuă, și cu siguranță va continua și anul acesta, să se strecoare și elemente cu potențial de radicalizare a altora sau care sunt deja radicalizate. De aceea se vorbește deja de ceva timp despre combaterea fenomenului luptătorilor străini și aici schimbul de informații și cooperarea între instituțiile de profil trebuie intensificată, dar ar fi greșit să legăm cele două fenomene decât, poate, prin sursa lor, care este aceeași și anume instabilitatea din vecinătatea sudică a Uniunii Europene, acolo unde răspunsul cel mai important trebuie dat prin soluționarea dosarului sirian, libian, a conflictului din Yemen. Tensiunile recente dintre Iran și Arabia Saudită nu reprezintă un factor care să influențeze pozitiv aceste eforturi de soluționare", a declarat Aurescu.
El s-a pronunțat pentru o cooperare mai strânsă pe plan european în scopul combaterii terorismului, dar și pentru măsuri de integrare socială pentru a comunităților aflate deja de ceva vreme pe teritoriul Uniunii Europene, dar care manifestă tendințe de radicalizare.
"Fenomenul terorist trebuie să fie luat în considerare în continuare cu cea mai mare atenție și tratat ca atare pentru că, iată, chiar la un an după atentatul de la Charlie Hebdo, în noiembrie anul trecut, în Franța s-a petrecut un alt atentat foarte important. Asta înseamnă că măsurile pe care trebuie să le luăm pe plan european trebuie să fie intensificate în continuare. Înseamnă că măsurile care au fost luate după atentatul de la Charlie Hebdo nu au fost suficiente. Pe de-o parte discutăm despre importanța intensificării schimburilor de informații (...) despre intensificarea cooperării între instituțiile de profil, între serviciile de informații din statele membre, dar, în același timp, atunci când e vorba de atentate comise de către cetățeni ai statelor UE, trebuie să vorbim și despre intensificarea măsurilor de integrare socială, economică, educațională a unor comunități care nu sunt noi pe teritoriul Uniunii, dar care au anumite tendințe de radicalizare. Aici, măsurile care trebuie luate sunt pe termen mediu, poate lung", a arătat fostul ministru.
Bogdan Aurescu a subliniat în context necesitatea identificării de noi instrumente pentru combaterea terorismului, menționând aici curtea împotriva terorismului propusă de România, care "trebuie să fie dezvoltată în continuare atât conceptual, cât și din punct de vedere al realizării instituționale".