Antena 3 CNN Actualitate Bodu: Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din ANAF e cea mai nenorocită invenție pe care cineva o putea pune în practică

Bodu: Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din ANAF e cea mai nenorocită invenție pe care cineva o putea pune în practică

1 minut de citit Publicat la 22:36 08 Mar 2017 Modificat la 22:36 08 Mar 2017
o_1banq6f5ddv36dd1n81dj6mns8.jpg
Foto: Agerpres

Sebastian Bodu, fost șef ANAF, a salutat decizia lui Eduard Hellvig, director SRI, de a rechema cei 23 de ofițeri ai Serviciului ce au fost detașați la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din ANAF.

Bodu a susținut că prezența ofițerilor SRI în ANAF era o anormalitate, cu atât mai mult cu cât ei activau într-o Direcție care este ”cea mai nenorocită invenție pe care o putea cineva pune în practică”. El a mai acuzat că din cauza modului în care a acționat această structură zeci de mii de afaceri au fost închise. 

”Problema e simplă: ofițerii SRI se ocupă de siguranță națională, iar inspectorii ANAF de fiscalitate, nu invers. Era o anomalie, nu aveau ce căuta acolo!

Eu mă bucur că s-a întâmplat acest lucru și-l felicit pe Eduard Hellvig că a luat această decizie. Ce căutau acolo? Să-l întrebați pe tehnocratul Gelu Diaconu (fost șef ANAF - n.r.), care a crezut în mentalitatea lui milițiano-tehnocrată că o să crească nu știu... nu înțeleg...

E normal ca ofițerii SRI să verifice orice fel de instituție publică, dar din afară, nu să lucreze din interior ca inspectori fiscali, ca inspectori la Direcția Generală Antifraudă, care făcea controale operative, această Direcție fiind cea mai nenorocită invenție pe care o putea cineva pune în practică vreodată. E o entitate abuzivă din cauza căreia s-au închis zeci de mii de afaceri. Și se miră de ce au scăzut încasările... Oare de ce?

Direcția a existat și pe vremea mea, dar avea 100 de angajați, acum are 5.000! Evaziunea în formele ei grave nu se realizează combate cu armată, ci cu informație: te duci punct ochit punct lovit. Asta cu 5.000 de inspectori, din care o parte de la SRI, în uniforme ca niște clovni se duceau peste buticari să-i întrebe de bonuri fiscale... Pentru asta ții o armată de oameni?”, a declarat Sebastian Bodu, conform Jurnalul Național.

×
Etichete: Sebastian Bodu ANAF
x close